Obiectivele vizate aparțin grupării libaneze Hezbollah și altor forțe pro-guvernamentale din apropierea graniței siriano-irakiene, în sud-estul provinciei Deir al-Zour.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, a declarat că nu se cunoaște identitatea avioanelor de vânătoare care au participat la atac. De asemenea, purtătorul de cuvânt al ONG-ului susține că este foarte posibil ca numărul morților să crească, deoarece mulți dintre luptători sunt fie în stare critică, fie dați dispăruți.
Pe de altă parte, televiziunea de stat siriană a declarat că atacul a fost efectuat de coaliția condusă de SUA.
Reportajul de duminică al televiziunii de stat siriene susține că atacurile aeriene au vizat obiective militare siriene din localitatea Hiry, aflată la sud-est de orașul al-Bukamal, în zona rurală a provinciei Deir al-Zour.
Conform aceleiași surse, atacul s-a soldat cu victime, fără a dezvălui, însă, numărul morților sau identitatea victimelor.
Acesta nu este primul atac despre care se crede că ar fi fost efectuat de aviația SUA contra pozițiilor militare siriene din regiunea Deir al-Zour.
În luna mai, 12 luptători pro-guvernamentali au fost uciși după presupuse atacuri ale aviației americane contra obiectivelor militare siriene din Deir al-Zour, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.
Cel mai recent atac a avut loc pe fondul posibilelor pregătiri ale grupării militante Statul Islamic (IS) de o ofensivă asupra pozițiilor militare siriene din zona rurală, aflate la est de provincia Deir al-Zour.
Guvernul sirian a acuzat de mult timp coaliția condusă de SUA că ar acorda sprijin militanților IS în regiunea Deir al-Zour, unde gruparea teroristă deja menționată încă mai controlează câteva zone.