Singurul baraj din România reabilitat prin PNNR cu specialiști din Olanda, Elveția și Italia

Singurul baraj din România reabilitat prin PNNR cu specialiști din Olanda, Elveția și ItaliaSursa foto: ABA Crișuri

Proiectul este unul strategic pentru zona montană a Bihorului. Este singurului proiect de reabilitare a unui baraj din România, prin PNNR,. Și are ca obiect și protejarea mediului și susținerea dezvoltării durabile din zona Barajului Leș.

Primul baraj din piatră ridicat în România, gol de 10 ani

Pe șantier lucrează și specialiști în construcții hidrotehnice din Olanda, Elveția și Italia. Ei sunt angajați de firmele care execută contractului de reabilitare al barajului Leșu. Barajul Leșu a fost primul baraj ridicat din piatră în anii 70. Proiectul a fost complex şi chiar o premieră pentru România. Nicăieri nu se mai construise un baraj din piatră, cum este Leşu. Pentru asta, Valea Iadului a fost deviată prin subteran. Printr-o galerie care ocoleşte construcţia hidrotehnică prin versantul stâng.

Baraj Leșu

Sursa foto: ABA Crișuri

Barajul a fost inaugurat în 1973. Și a fost golit în 2015 fiindcă nu mai prezenta siguranță.  Acum e singurul baraj din România, finanțat cu fonduri din PNNR,  refăcut cu specialiști în construcții din Elveția, Italia, Olanda.

Banii din PNRR pentru baraj, la un pas să fie redirecționați spre cheltuieli militare

Obținerea fondurilor a fost un pariu, o asumare a directorului ABA Crișuri, Pasztor Sandor, după ce fondurile euroepene erau la un pas să fie pierdute. Aceasta fiindcă la nivel național  Administrația Națională Apele Române aveau o listă de 11 baraje ce urmau să fie reabilitate cu fondurile din PNRR. Licitațiile nu erau însă finalizate. Și nu se mai putea încadra în timp. Nu puteau fi finalizate până în august 2026, ultima lună în care mai pot fi folosiți banii din PNRR.

Cu excepția celei pentru reabilitarea barajului Leșu. S-a spus atunci că finanțarea pentru baraje urma să fie redirecționată spre cheltuieli militare. Pásztor Sándor , director la Apele Române Crișuri a ieșit public spunând că PNNR este ultima și singura șansă ca Barajul Leșu să fie refăcut. Așa s-a ajuns ca la câteva luni distanță să existe un șantier la Barajul Leșu. Ieri, prefectul de Bihor, Marcel Dragoș, a fost să vadă evoluția lucrării împreună cu directorul Pasztor Sandor.

Lucrările la baraj vor fi finalizate la termen

"Subliniez importanța continuării investițiilor în infrastructura de apă și siguranță a barajelor. Lucrările sunt realizate în proporție de 15%, cu termen de finalizare iunie 2026. Este singura investiție de acest gen din România finanțată prin PNRR.Investiția de 99 milioane lei (fără TVA), finanțată prin PNRR, vizează structura barajului, digitalizarea și tehnologii verzi", spune prefectul de Bihor.

Ce lucrări de fac?

-Repararea zonelor deteriorate și aplicarea unei folii speciale;

-Sistem SCADA și modernizarea sistemelor de control și alarmare;

-Reabilitarea drumului de coronament, iluminatului și căilor de acces;

-Insule plutitoare pentru colectarea deșeurilor;

-Facilități pentru migrarea naturală a speciilor acvatice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News