Evenimentul Zilei > Social > „Singur Acasă” va fi pe micile ecrane și în acest an! Un alt post tv a primit licența pentru difuzare
„Singur Acasă” va fi pe micile ecrane și în acest an! Un alt post tv a primit licența pentru difuzare

„Singur Acasă” va fi pe micile ecrane și în acest an! Un alt post tv a primit licența pentru difuzare

An de an, micuțul Kevin McCallister ne aduce un zâmbet pe buze în preajma sărbătorilor de iarnă. Și anul acesta vom vedea celebru film, însă nu la ProTv, așa cum ne-am obișnuit în ultimii 20 de ani. De data aceasta Antena 1 este televiziunea din România care a achiziționat drepturile de difuzare pentru trei din cele șase filme ale seriei.

Seria „Singur acasă” este una dintre cele mai vizualizate filme din perioada sărbătorilor de iarnă. Deși a fost lansată cu mai bine de 30 de ani în urmă, comedia ne aduce și acum zâmbetul pe buze la aventurile micuțului Kevin McCallister. Primul film al seriei a fost difuzat pentru prima dată pe 16 noiembrie 1990 și s-a bucurat de un real succes. De atunci, an de an milioane de oameni urmăresc filmul în perioada Crăciunului, iar de mai bine de 20 de ani postul ProTv îl aduce în casele românilor.

Chiar dacă l-au văzut de nenumărate ori, telespectatorii par să fie în continuare interesați de filmul care a marcat atâtea generații. Și în 2021 vom putea urmări „Singur acasă” pe micile ecrane, însă de data aceasta postul tv care a achiziționat licența de difuzare este Antena 1. Primele trei filme din această serie vor fi difuzate în luna decembrie, în zilele de 4, 11 și 18.

Oficialii postului Antena 1 au decis ca filmul să fie difuzat sâmbăta, începând cu ora 20.00, pentru a putea fi urmărit de toată familia, de la mare la mic. S-au achiziționat doar primele trei filme din seria completă, fiind vorba despre cele mai populare din întreaga lume. Tot primele trei erau difuzate an de an și de către postul concurent, iar în 2020, peste 2,2 milioane de telespectatori au fost alături de Kevin în aventurile sale.

Top 5 lucruri mai puțin cunoscute despre „Singur Acasă”

1. Rolul năzdrăvanului Kevin a fost scris special pentru actorul Macaulay Culkin. Cu toate acestea, la casting au participat 100 de băieți. Regizorul John Hughes a vrut să se asigure că a luat o decizie bună.

2. „Ce faceți, băieți, renunțați sau mai vreți?” nu este o replică din scenariu, ci una inventată de Kevin. Echipa de producție s-a amuzat atât de tare la ea, încât au decis să fie introdusă și în cel de-al doilea film al seriei.

3. Daniel Stern, actorul care i-a dat viață lui Marv, nu a scot niciun sunet atunci când s-a filmat scena cu tarantula. Regizorii au decis ca țipatul să fie înregistrat ulterior, pentru a nu speria tarantula pe care micuțul de 8 ani o pune pe fața actorului.

4. Joe Pesci, cel care l-a interpretat pe Harry Lime, își dorea ca Macaulay Culkin să fie speriat de ea și în realitate. Tocmai din acest motiv a interacționat cât mai puțin cu puștiul pe platou, iar atunci când scenariu i-a permis, Pesci l-a mușcat pe Culkin, lăsându-l cu o cicatrice.

5. Marv nu calcă pe sticlă, atunci când intră pe fereastră în casa familiei McCallister. Cioburile de la decorațiunea de Crăciun sunt de fapt bomboane.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: