Sindicaliștii din penitenciare, critici la adresa Elenei Udrea: „Se transformă din infractoare dovedită în instanţă morală pentru deţinuţi”
- Andrei Narița
- 7 septembrie 2022, 19:24
Reprezentanții Federației Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) o acuză pe Elena Udrea de cinism, în contextul în care încearcă să-și mascheze intenția de a scăpa de pușcărie în spatele luptei privind consolidarea relației cu copilul ei.
Sindicaliștii penitenciarelor susțin că Elena Udrea se transformă din infractoare, în instanță morală pentru deținuți, continuând să facă presiuni pentru modificarea legii de executare a pedepselor în favoarea deținuților.
„(...) Recent, deţinuta Elena Udrea a lansat în spaţiul public o informaţie potrivit căreia «legea actuală nu face nici o diferenţă între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii şi o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu». Este adevărat că legea nu face nicio diferenţiere între deţinuţi, nici nu ar fi constituţional, legal şi nici moral. Este cinic, însă nu şi surprinzător, ca persoana privată de libertate să-şi mascheze intenţia de a scăpa de puşcărie în spatele luptei pentru păstrarea şi consolidarea relaţiilor cu familia şi pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoţională a propriului copil”, au transmis cei de la FSANP.
Totodată, angajații din penitenciare au mai precizat că Elena Udrea trebuia să anticipeze consecințele pentru infracțiunile săvârșite.
Sindicaliștii din penitenciare, atac la Elena Udrea
Sindicaliștii au amintit că bazele actualei legi a executării pedepselor au fost votate în mandatul guvernării Boc, din care a făcut parte.
Mai mult, FSNAP a transmis că va reacționa de fiecare dată când un deținut va afecta imaginea polițiștilor de penitenciare și încearcă, prin diverse presiuni pentru modificările legii din Româna, „astfel încât să îngreuneze buna funcţionare a poliţiei penitenciare şi exercitarea atribuţiilor profesionale ale angajaţilor din sistemul penitenciar”.
Elena Udrea, condamnată la șase ani de închisoare în dosarul Bute, a scris pe o rețea de socializare că are o problemă cu privire la principiul menținerii legăturii cu familia. Fostul ministru al Turismului a scris că mamele din penitenciare nu pot lua legătura cu copiii și nici nu îi pot vedea, ceea ce duce la adevărate traume, afectând, totodată, viața copiilor pe termen lung.