Micuţul marsupial a devenit cunoscut în lume datorită lui Taz, un simpatic peronaj de desene animate. Puţini sunt, însă, cei care ştiu că este cel mai mare carnivor marsupial din lume, titlu deţinut până în 1936 de către tigrul tasmanian – zis şi lupul tasmanian, care a dispărut în acel moment, din cauza vânătorii excesive.

Diavolul tasmanian a trăit şi în Australia dar, din motive necunoscute, el a dispărut de pe continent acum trei milenii, deşi sunt voci care susţin că ar fi supravieţuit acolo până acum 600 de ani. Izolarea pe insula Tasmania a fost cea care i-a venit de hac tigrului tasmanian şi se pare că tot izolarea este cea care pune în pericol şi viitorul diavolului tasmanian. Fondul genetic limitat determină afecţiuni ereditare din ce în ce mai grave, iar dacă la acestea mai adaugăm şi distrugerea habitatului şi “concureţa neloiala” din partea vulpilor roşii nou-introduse în acest teritoriu, supravieţuirea speciei este din ce în ce mai incertă. Deoarece aceste animale au fost văzute ca o ameninţare la adresa celorlalte animale din Tasmania, diavolii au fost vânaţi până în 1941, când au devenit specie protejată oficial.


Pe cât de feroce, pe atăt de inofensivi pentru om

Un mascul adult cântăreşte între 10–12 kilograme, iar o femelă între şase şi opt klograme. Vârsta la care aceste animale devin adulte este de trei ani. Ţipetele înfricoşătoare sale i-au speriat pe primii europeni. Dacă mai adăugăm şi culoarea neagră şi temperamentul rău, ne explicăm de ce europenii l-au botezat „diavolul”. Asta cu toate că nu se cunosc cazuri în care aceste animăluţe să fi atacat vreodată un om. Deşi doar de mărimea unui câine mic, labele şi dinţii săi puternici îi permit să devoreze în întregime prada, putând să rupă oase, piele. Puii sunt născuţi prin marsupiul deschis al mamei, de care ei se prind cu dinţii în primele patru luni. Are o construcţie ghemuită şi groasă, cu un cap mare şi o coadă care este de aproximativ jumătate din lungimea corpului. Neobişnuit pentru un marsupial, picioarele sale din faţă sunt uşor mai mari decât picioarele din spate. Diavolul poate alerga cu până la 13 km pe oră pe distanţe scurte.

Simpaticul TAZ

Ameninţaţi de cancer

Diavolii tasmanieni sunt destul de răspândiţi în întreaga Tasmanie, dar mor repede din cauza unui cancer facial contagios. Răspândiţi în toate habitatele de pe insulă, inclusiv la periferia zonelor urbane, ei preferă în mod deosebit locurile uscate şi pădurile de coastă. Diavolul tasmanian este un animal nocturn şi vânător crepuscular. Diavolii tineri se pot urca în copaci, dar acest lucru devine mai dificil pe măsură ce cresc mai mari. Diavolii pot de asemenea să înoate. Ei ocupă teritorii de 80–20 km², care se pot suprapune în mod considerabil peste teritoriile altor animale.

Poate mânca, de unul singur, mănâncă un cangur

Diavolii tasmanieni pot vâna prada de până la dimensiunea unui mic cangur, dar, în practică, ei sunt oportunişti şi mănâncă şi carne stricată şi pradă vânată. Dieta lor este în mare parte variată şi depinde de hrană. În medie, mănâncă echivalentul a aproximativ 15% din greutatea corpului lor în fiecare zi; totuşi, ei pot mânca echivalentul a până la 40% din greutatea corpului lor, în 30 de minute, în cazul în care apare teama de înfometare. Diavolii tasmanieni elimină toate urmele, devorează oasele şi blănurile, în plus faţă de carne, şi organele interne. În acest sens, diavolul a câştigat recunoştinţa agricultorilor tasmanieni, pentru viteza cu care curăţă o carcasă şi ajută la prevenirea răspândirii insectelor care ar putea afecta altfel de animale.

În pragul extincţiei

De ceva timp, Tasmania a fost ultimul refugiu al carnivorelor marsupiale. Toate marsupiale carnivore au dispărut de pe continentul Australian şi au ajuns la scurt timp după om. Doar cele mai mici şi mai adaptabile au supravieţuit. Fosile din vestul Victoriei arată că diavoli tasmanieni ar fi fost prezenţi pe continentul australian până în jur de 600 de ani în urmă, cu aproximativ 400 de ani înainte de colonizarea europeană. Pe la sfârşitul anilor 1990, tumora facială a redus în mod semnificativ populaţia diavolilor şi ameninţă acum supravieţuirea speciei, care, în mai 2009 a fost declarat a fi pe cale de dispariţie. Sunt programe ale Guvernului din Tasmania pentru a reduce impactul acestei boli. Cancerul care-i afectează pe diavolii tasmanieni este neobişnuit prin aceea că are un înalt grad de transmisibilitate şi este fatal. În plus, din cauza acestei boli, biologii au observat o modificare a comportamentului animalelor, care se împerechează mai devreme, iar puii vin pe lume în anotimpuri neprielnice. Spre exemplu, puii, forţaţi să părăsească marsupiul mamei în toiul iernii, au şanse mici de supravieţuire.

Ecologiştii cred că este posibil ca hrana animalelor să fie otrăvită cu pesticide sau cu alte tipuri de poluanţi. Guvernul tasmanian a pus la punct şi un program prin care animalele sănătoase urmează să ajungă într-o rezervaţie.

Te-ar putea interesa și: