Simona Halep se va duela cu o româncă. Gabriela Ruse, declarații despre Halep: „N-am nicio presiune”

Simona Halep se va duela cu o româncă. Gabriela Ruse, declarații despre Halep: „N-am nicio presiune”Sursa: Facebook

Marele duel românesc de la Dubai va fi miercuri, de la ora 18.30. Simona Halep se bate cu Gabriela Ruse pentru un loc în optimile turneului WTA 250. Ruse este extrem de îndrîăzneaţă înaintea înfruntării şi spune că speră să o învingă pe Simona pentru prima dată în cariera ei.

Simona Halep, locul 23 în topul WTA, urmează să se dueleze cu cea care a eliminat-o pe Paula Badosa, locul 5 în topul WTA, cu un scor de 6-3, 5-7, 6-4 la final de meci.

Gabriela Ruse declară că o admiră pe Halep, dar că își dorește foarte mult să o poată învinge.

”Simona a fost mereu idolul meu și îmi doresc într-o bună zi să o înving, dar cel mai important este să am astfel de meciuri cât mai des și o dorință de victorie la fel ca azi”, declară Ruse.

Gabriela Ruse vrea performanțe mai mari față de cele din ultimele două meciuri avute cu Halep

„Cu Simona mereu m-am înțeles foarte bine. Voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine mâine și să fac un meci mai bun decât ultimele două cu ea”, a spus Ruse, într-un interviu pentru Digi Sport.

Adversara Simonei Halep nu mai are nicio emoție și crede în șansa ei de a o învinge pe fosta numărul 1 în tenisul feminin mondial.

„Vreau să mă îmbunătățesc de la zi la zi și chiar cred în șansa mea. N-am nicio presiune, deja Simona m-a învins de câteva ori, merg acolo cu capul sus”, a mai transmis Ruse.

Simona Halep se va pregăti pentru meciurile viitoare la Academia Mouratoglou din Franţa

Simona Halep speră să aibă parte de o mulțime de reușite la cele două turnee din Dubai şi Doha. Tenismena încearcă să se perfecționeze cu fiecare ocazie, iar pregătirile la Academia Mouratoglou o vor ajuta să tragă de timp și să amâne cât mai mult finalul carierei sale.

„Sunt pregătită să plec, iar aceste două turnee îmi plac (n.r. – Dubai şi Doha), aşa că sper să fac şi treabă bună. Am în plan să merg la Academia Mouratoglou. Vreau să văd cum termin aceste două turnee şi apoi să merg la Academie pentru a mă pregăti. Pentru că nu am fost niciodată acolo şi chiar îmi doresc. E o nouă experienţă, o provocare şi un lucru pozitiv, chiar sunt entuziasmată. Vom vedea ce va ieşi. Nu am nicio presiune din niciun punct de vedere. Vreau să bucur de ce fac acum şi de faptul că sunt sănătoasă şi foarte pregătită fizic.”, a spus jucătoarea de tenis.

Ne puteți urmări și pe Google News