Simona Halep a ieșit din nou, după operația la nas. Unde a mers și ce ținută neobișnuită a purtat sportiva

Simona Halep a ieșit din nou, după operația la nas. Unde a mers și ce ținută neobișnuită a purtat sportiva Sursa: Instagram/ Simona Halep

Viața de după divorț a Simonei Halep este tot mai agitată. După anunțul despărțirii de Toni Iuruc au urmat o serie de întâlniri neașteptate, cu persoane mai mult sau mai puțin cunoscute, o operație la nas și un anunț crucial despre viitorul carierei în tenis. Dar ultima vizită a stârnit rumoare printre fani.

În urmă cu doar câteva zile, Simona Halep a intrat în cabinetul medicului estetician și s-a operat la nas. Sportiva a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală și poate respira normal, dar va lua o pauză de la tenis. Ea a fost surprinsă la o clinică de chirurgie estetică din Capitală pentru control.

În plină recuperare medicală, Halep a apărut cu nasul bangajat, dar cu o vestimentație sport extrem de sexy. Sportiva a coborât dintr-un super bolid și s-a îndreptat spre cabinet. Nu a interacționat cu nimeni. Controlul de rutină a fost baza. Cu toate astea, ea a dovedit că este în pas cu moda în orice moment.

După operație, fosta soție a lui Toni Iuruc a mai fost vazută alături de mama ei, la cumpărături, la centrul comercial Băneasa. Îmbrăcată lejer, într-o ținută sport, Simona Halep părea să se simtă bine după intervenția chirurgicală, potrivit Pro Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursă Pro Sport

Simona Halep s-a operat la nas după divorț

Chirurgul Daniel Popescu a fost cel care a operat-o pe Simona Halep. A fost selectat grație metodei unice pe care o aplică, fără a utiliza pansament în interiorul nasului, iar astfel pacientul respiră direct prin nări, nu prin gură, așa cum se întâmplă în situația tehnicii tradiționale.

Prin metoda convențională, ex-liderul WTA ar fi trebuit să suporte 24 de ore meșe sau tuburi de silicon care compresează mucoasa nazală și previn sângerările. În plus, din cauza blocării drenajului sinusurilor, fața i s-ar fi umflat. Halep s-a asigurat să fie operată de un specialist și să nu sufere prea tare.

Campioanei i-a fost aplicat, ulterior operației, „tapping-ul” (n.r. – leocuplastul pe nas) pe care trebuie să îl poarte în jur de șapte zile. Acesta are rolul de a modela nasul, ajutând la configurarea formei dorite, fiind maleabil.

„Când am pierdut la US Open, mi-am dat seama că sunt complet epuizată mental. Având probleme de respirație de mulți ani deja, am decis să fac operația necesară. Nu aș fi putut să o fac mai devreme, pentru că nu am găsit trei luni libere pentru recuperarea de după. Dar am simțit că e timpul potrivit să o fac și, de asemenea, să fac și ceva pentru mine, personal. De aceea am făcut și o operație estetică, pe care voiam să o fac demult, pentru că nu îmi plăcea nasul meu deloc.

Nu știu cât va dura recuperarea. Anul acesta însă nu voi mai juca la niciun turneu oficial. Sezonul 2022 e încheiat pentru mine. Ne vedem pe teren, în 2023! Simt că încă mai am multe de făcut pe terenul de tenis și încă am niște obiective de atins“, a anunțat Simona Halep.