Simona Gherghe, 20 de ani de Antena 1! Se întâmplă azi, 15 aprilie. „Cred că nici n-am îndrăznit să respir“

Simona Gherghe, 20 de ani de Antena 1! Se întâmplă azi, 15 aprilie. „Cred că nici n-am îndrăznit să respir“ Sursa: arhiva EVZ

Simona Gherghe este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare din România. Vedeta a povestit cum a ajuns să cocheteze cu televiziunea, dar a vorbit și despre emoțiile pe care le-a avut atunci când a ajuns în platou. Au trecut 20 de ani de când viața ei s-a schimbat fundamental.

Simona Gherghe este admirată de toți românii pe micile ecrane, dar puțini știu cum a ajuns ea în televiziune. Prezentatoarea a explicat că a muncit mult pentru a ajunge la satisfacție și că nu poate uita prima zi de muncă. Azi, 15 aprilie, se fac 20 de ani de când aceasta a apărut în primul jurnal de știri.

“9 aprilie 2002. Am ajuns la București, cu trenul de noapte. Aveam 23 de ani, eram cu tata, nu știam orașul, căci ultima vizită aici fusese în decembrie 1989. Nu-mi amintesc dacă aveam emoții, știu că mi-era somn. Am luat un taxi din gară, spre Băneasa. Ne-a plimbat mult, s-a prins că nu suntem de-ai locului, așa că șoferul chiar s-a oferit s-o facă pe ghidul.

Am ajuns în redacția știrilor, în mijlocul unui breaking news. Toată lumea era agitată, se vorbea mult, se gesticula, aveam senzația că toți aleargă din montaj în redacție. Nu mai știu cine m-a preluat, cert e că am fost așezată pe un scaun, în regie. Practic în inima transmisiunii. Pe monitoare, Sandra Stoicescu și Radu Coșarca. Iar eu, la câțiva metri de ei.

Ne puteți urmări și pe Google News

20 de ani de Antena 1

Cred că nici n-am îndrăznit să respir. Erau funeraliile Reginei Elisabeth (The Queen Mother). După ediția specială, urma proba mea, în platoul Observatorului. Fusesem chemată de la Iași, unde eram corespondentul știrilor, iar cei din redacția de la București căutau un prezentator-reporter. Aveam un sacou care stătea pe mine ca pe gard. I-am spune, acum, oversized… cert e că atunci nu era ce trebuia “pe sticlă”.

Sursa: Facebook

Sandra m-a luat de mână și m-a dus în garderoba ei. Așa am ajuns să dau proba în sacoul ei roșu, de care mulți ani am pomenit. Câteva ore mai târziu, în aceeași redacție, de la biroul Sandrei, căutam o chirie, undeva în Nord. De parcă aș fi știut cartierele… Tata mă aștepta vis-a-vis de Antena, era pe vremuri o cofetărie. Să fi stat acolo vreo 12 ore. La capătul lor, eram angajata Observatorului. Ziua aceea avea să-mi schimbe viața.

Pe 15 aprilie 2002, am prezentat primul meu jurnal de știri, în direct, la Antena 1. Acum fix 20 de ani! Restul e istorie. Istoria a jumătate din viața mea.“, a spus vedeta pe rețelele de socializare.