L-am ingropat saptamana aceasta pe Florian Pittis, ultimul dintre artistii care au inceput sa cada fulgerator, unul dupa altul, in ultima vreme. Dupa Cristi Nemescu, in august 2006, au urmat la intervale scurte Adrian Pintea si, iata, Florian Pittis.
Ducu Bertzi povestea ca cel mai mult in spectacole lui Motu’ ii placea sa recite. Cand, pe 14 iulie, la Medias, la ultimul lor concert, Pittis a declarat ca nu mai poate sa spuna versuri, colegii lui de scena au inteles ca nu e bine. Pe 17 iulie, el nu a mai putut merge nici la Rolling Stones. Din acel moment, Motu’ Pittis s-a repliat spre sine insusi, pana povestea s-a sfarsit.
Dupa ce l-am pierdut, am scris despre viata, rebeliunea si arta acestui artist „fara de sfarsit”, care, de dragul teatrului, a preferat sa lucreze la lumini numai ca sa fie aproape de mirajul scenei si al „Thaliei”, cand picase in primul an la Institutul de Teatru.
Nu am scris insa cat de mult s-a chinuit Motu’ Pittis, ani de-a randul, pentru a-si indrepta dictia, facand exercitii de logopedie cu un creion in gura. In concerte si la emisiunile „Teleenciclopedia”, graseierea cu care se luptase nu se mai simtea aproape deloc, vorba lui parea perfecta. Numai apropiatii au stiut insa cat de mult s-a straduit Florian Pittis sa atinga perfectiunea.
M-a revoltat ca, la mai putin de o zi de la inmormantare, cineva a avut prostul-gust sa inventeze o scrisoare la persoana intai, care ar fi fost scrisa de rocker pe patul de moarte, un text cu multe puncte de suspensie...
„Ma numesc Florian Pitis (n.r. - un singur „t”) si va anunt ca am cancer la prostata. Am 63 de ani, sunt director la un radio si de curand cea mai mare bucurie pe care am avut-o in viata mea a fost concertul Roling Stones... (n.r - un singur „l”). Doctorii m-au avertizat ca sunt prea slabit, ca poate o sa agravez ce a mai ramas din boala mea participand la concert...”
Dupa omisiunile de litera, pe care, oricat de bolnav, Florian Pittis nu le-ar fi facut niciodata, iata si primul lucru neadevarat. Ducu Bertzi a povestit, asa cum spuneam, ca artistul a fost mult prea slabit ca sa mai participe la concertul anului si faptul ca n-a dat mana cu Mick Jagger la Bucuresti a fost una dintre ultimele lui amaraciuni.
Scrisoarea continua pe acelasi ton penibil: „Viata mea a fost extraordinar de frumoasa... Am fost rebelul cu plete in vant. Am trait viata intens, ca pe o minune, si nu imi pare rau de nimic din ceea ce am facut. As vrea sa va aduceti aminte de mine... Si tind sa cred ca pentru voi am insemnat ceva.(...) Traiesc intr-un vis rau si ma gandesc ca toate astea nu mi se intampla mie... Marea trecere spre neant... Spre nefiinta... Trebuie sa am curaj... (...) Neantul ma cheama si ma inspaimanta”.
Iata o mostra din acest text aparut pe „Ziarul de blog”, cu randuri nereprezentative pentru cel care a preferat sa moara cu demnitate si discretie. Acel cineva care a emis in eter asa ceva nu a invatat nimic din lectia de onoare a lui Florian Pittis.
Recomandările noastre
