Sile Cămătaru / sursa foto: FacebookNimeni nu și-ar fi imaginat că Sile Cămătaru va deveni și el victima a infractorilor, de această dată cibernetici. Interlopul avertizează că au apărut conturi false cu numele și pozele lui.
Sile Cămătaru, din infractor, victimă
Anunț scos din tipare venit de la Sile Cămătaru, culmea pe o pagină de socializare. În acest clip apare una dintre fiicele lui care îl filmează și îi ține telefonul pentru ca interlopul să își poată exprima oful. Nu de alta, dar cineva fără ”talentul și valoarea lui”, i-a furat pozele și imaginea și se dă drept cel în cauză.

Albert Balint și Sile Cămătaru. Sursa: Arhiva EVZ
”Cineva îmi folosește numele și imaginea și spune că sunt conturile mele de Tiktok, Facebook, Instagram. Eu nu am așa ceva. În trecut am avut Facebook, Acum nu folosesc nicio rețea de socializare. Toate conturile de pe diferite rețele sunt false”, spune Sile Cămătaru în clip.
Copiii îi administrează contul
Cu toate acestea, pe tiktok acesta figurează cu un cont care se pare că el lui, potrivit fiicei, Rebecca. Cel mai probabil contul este administrat de chiar de ea sau de frații ei. Asta pentru că interlopul cu siguranță are alte preocupări decât cele din acest registru.
Se laudă cu familia
În contul respectiv apar foarte multe fotografii de familie, de fiicele sale, de nepoți și de soție. Câtă vreme a stat după gratii interlopul a fost mereu susținut de familie, iar Mirela, soția sa, a știut să își țină copiii aproape. Doar că băieții i-au cam călcat pe urme din punct de vedere infracțional.
Astfel că Dani și Mario Balint au deja dosare penale pentru diferite infracțiuni. Dani riscă să ajungă și după gratii pentru că și-a agresat fiul în public. Acest lucru s-a întâmplat în vara anului trecut, iar tânărul a ajuns și după gratii, în arest preventiv. Cu toate acestea, dosarul nu s-a judecat, nu există încă o sentință definitivă. Dar fiul lui Sile se așteaptă deja la o condamnare.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.