Sunt nuanţe în aceste istorii. De exemplu, între 2001 şi 2004, premierul Adrian Năstase s-a ciocnit, subteran, de preşedintele Ion Iliescu într-o bătălie pentru structurile secrete. Între 2007 şi 2009, liberalii au fost foarte ofensivi în a-i lua lui Băsescu toată puterea, dar au abandonat până la urmă. În 2009, Băsescu şi aliatul său de la acea vreme, Vasile Blaga, au susţinut că direcţia de informaţii a Internelor face poliţie politică şi îi este supusă lui Marian Vanghelie. Gabriel Oprea şi-a făcut, în acel an, renume de dizident, după ce a refuzat să plaseze la conducerea structurii un om propus pe filiera Vanghelie- Geoană. Nu am uitat că Liviu Dragnea a fost şi el câteva zile şef la Interne, dar a dezertat de la post şi s-a ascuns în Teleorman înainte de a fi prins în disputa legată de DIPI. După ce Băsescu a fost reales, iar Blaga s-a reinstalat la Interne, nu s-a mai auzit nimic despre acuzaţiile de poliţie politică.

Povestea se repetă, oarecum, cu Iohannis la Cotroceni. Deşi acesta este unul din cei mai inactivi preşedinţi pe care i-a avut România – comparativ cu Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, despre Băsescu nu mai discutăm – guvernul Cioloş a ţinut să-i pună în braţe Direcţia Generală de Informaţii a Apărării. Până acum, şeful DGIA era numit de ministrul Apărării, dar după aprobarea proiectului de lege în Parlament această sarcină va reveni şefului statului. DGIA este o structură despre care nu ştim mai nimic şi nu am auzit să fi fost auditată vreodată – nu găsesc alt termen mai potrivit – de către comisiile parlamentare. Expunerea de motive la acest proiect nu explică schimbările propuse.

Dacă el trece de Parlament, Iohannis va avea, de facto, controlul SRI, SIE, SPP, STS şi DGIA. Îi va lipsi doar DIPI, structura de la Interne. În paranteză, numirea noului şef al DIPI, de către premierul Cioloş, a fost un exemplu de neruşinare şi de aroganţă, iertaţi-mi cuvintele dure, dar nu m-am aşteptat ca acest Guvern să facă astfel de măgării. După ce am avut un uriaş scandal la această direcţie – oamenii puşi acolo de Ponta şi apoi de Cioloş, în februarie, protejau matrapazlâcurile lui Gabriel Oprea – primul-ministru ar fi fost dator cu o explicaţie şi o numire transparentă. În schimb, ne-am trezit cu un nume trântit în Monitorul Oficial: Mihai Mărculescu. Pe site-ul DIPI nu apare nici CV-ul, nici declaraţia de avere. Presa, care urlă toată ziua că serviciile fac şi desfac România, a tăcut mâlc la această tărăşenie. Mărculescu se pare că a lucrat în DIPI şi anterior numirii în funcţia de secretar de stat, aşa că acum nu putem decât să aşteptăm să vedem dacă DNA-ul ajunge şi la el sau nu.

Revenind la faptul că DGIA a trecut sub aripa lui Iohannis, problema care mă îngrijorează nu este că şeful statului acumulează prea multă putere, ci că, sub Iohannis, serviciile secrete vor deveni complet independente – nu autonome. Am văzut atâţia şefi de stat, miniştrii şi civili puşi în fruntea serviciilor, care au fost împachetaţi şi ţinuţi în orb, încât cred că pot să anticipez ce va păţi Iohannis. Îi vor identifica slăbiciunile, îl vor alimenta cu ceea ce îi place să audă, îi vor da sentimentul că îl informează – obsesia lui Iohannis – şi îşi vor face de cap, pe la spate. Problema fundamentală, a controlului civil, nu numai că rămâne nerezolvată, dar se acutizează. Nu îmi place să mă joc cu cuvinte mari, dar aceasta a devenit o chestiune de siguranţă naţională. Povestea plagiatelor din instituţiile militare de învăţământ superior poate să pară o chestiune minoră, dar eu cred că arată o mentalitate. O mentalitate foarte coruptă, care este vizibilă de la momentul în care s-au acordat doctorate la modul în care şi acum sunt protejaţi cei vinovaţi. Iar acolo unde este corupţie de stat la acest nivel, mai devreme sau mai târziu eu aş anticipa că apare şi Rusia să facă o ofertă…