Și-a pierdut viața într-un accident cumplit! Tragedia care a îndoliat fotbalul românesc

Și-a pierdut viața într-un accident cumplit! Tragedia care a îndoliat fotbalul românesc

Devenise impresar

Imediat după 1990, „Albanezul” simte oprtunitățile apărute în fotbalul românesc și devine impresar. După Campionatul Mondial din Italia îl duce pe Florin Răducioiu la Bari, iar un an mai târziu îl transferă pe Dan Petrescu la Foggia. În cartea autobiografică „Misterele lui Mister”, Cornel Dinu poveștește pe larg un eveniment tragic, pe care l-a trăit alături de Dan Alban. În luna decembrie a anului 1991, cei doi prieteni se întâlnesc în Italia. Impresarul vine din Germania, alături de șoferul său, Ioan Becali. Fugit și el din România, Giovanni avea să intre în anturajul lui Alban, la Frankfurt.

„Nu mi-a plăcut, vorbea tare și mult”

„Nu mi-a plăcut, vorbea tare și mult, părea pus pe harță”, povestește Dinu, despre o întâlnire precedentă pe care o avusese cu Becali. Cei trei pleacă să-i viziteze pe Florin Răducioiu și Dan Petrescu. Apoi, Dinu și Alban se despart de Giovanni, care se întoarce în Germania, și pleacă de la Roma spre Telese. „Ciudat, pe parcursul drumului, Dan a vorbit despre și despre reîncarnare”, rememorează Dinu, care descrie momentele accidentului.

Ne puteți urmări și pe Google News