Pentru "superfetele din Romania".
Cea de-a doua zi de festival aduce pe scenele de la Romexpo artisti preponderent din zona rockului, la B’Estival urmand sa evolueze alte doua nume mari: Kasabian si Reammon.
Dupa ce au cantat in weekendul trecut la megafestivalul britanic Glastonbury, unde, in ciuda vremii proaste si a tonelor de noroi, s-au adunat 100.000 de oameni, Kasabian, deseori comparati cu Primal Scream si Oasis, va aduce la Bucuresti o mostra de brit rock.
La fel ca Marilyn Manson (care si-a ales numele de scena inspirat de criminalul in serie Charles Manson), si britanicii au facut o alegere mai putin obisnuita si au pus numele trupei dupa cel al Lindei Kasabian, o membra a sectei lui Charles Manson.
Printre fanii formatiei se numara Arnold Schwarzenegger, iar dintre cei luati „in vizor” de rockerii britanici fac parte Justin Timberlake, pe care l-au numit „o marioneta imbracata intr-un costum de un million de dolari”, si Britney Spears, comparata, dupa ce s-a ras in cap, cu „un travestit fara peruca”.
Si pentru ca sunt renumiti pentru show-urile controversate, la finalul unui concert sustinut la Ibiza, Tom Meighan, solistul trupei, a afirmat: „Ne doare-n cot daca insula asta se scufunda”.
Dupa concertul Kasabian, trupa germana Reamonn va canta pentru toate „superfetele” din Romania. Casatorit de cinci ani cu o clujeanca, irlandezul Reamonn Garvey, liderul formatiei, spune ca a invatat sa iubeasca tara noastra, pe care a si vizitat-o de cateva ori. La primul concert sustinut in Romania, Reamonn va interpreta, printre altele, „Supergirl”, hitul anului 2000, si recentul „Tonight”.