Shein suspendă vânzările online în Franța, după ce a pus la vânzare păpuși cu caracter pornografic
- Bianca Ion
- 6 noiembrie 2025, 19:44
Shein. Sursa foto: Dreamstime.com
Compania Shein a anunțat suspendarea temporară a pieței sale online din Franța, în contextul unui val de controverse generate de acuzațiile conform cărora pe platformă erau comercializate păpuși sexuale cu înfățișare infantilă.
Decizia vine la scurt timp după ce Guvernul francez a anunțat că va lua în calcul suspendarea totală a platformei, însă Shein a transmis că măsura a fost luată „independent”.
„Această suspendare ne permite să consolidăm mecanismele noastre de responsabilitate și să ne asigurăm că fiecare produs oferit respectă standardele și obligațiile legale”, a declarat Quentin Ruffat, purtătorul de cuvânt al companiei potrivit Politico.
Reacția autorităților franceze după scandalul Shein
Ministerul Economiei din Franța a confirmat că suspendarea se aplică operațiunilor digitale ale Shein, nu și magazinului fizic inaugurat miercuri la Paris. Instituția a precizat că această măsură va rămâne în vigoare până când platforma demonstrează că întregul său conținut respectă legislația națională.
„Suspendarea va dura până când platforma va arăta că tot conținutul său respectă legile și reglementările noastre”, a transmis ministerul, adăugând că ministrul Economiei Roland Lescure și ministrul pentru IMM-uri Serge Papin vor prezenta un raport de progres în 48 de ore. Dacă până atunci Shein nu dovedește că a eliminat produsele interzise, autoritățile vor cere blocarea completă a platformei pe teritoriul Franței.

Shein. Sursa foto: Dreamstime.com
Cazul, trimis și la Comisia Europeană
Ministerul Economiei a anunțat că situația a fost sesizată Comisiei Europene, pentru inițierea unei anchete la nivel european privind practicile Shein. În paralel, Ministerul de Interne a solicitat blocarea urgentă a site-ului, invocând motive de „perturbare a ordinii publice”.
„Există o combinație de factori și controverse legate de Shein care ne obligă să mobilizăm întregul nostru arsenal legal”, a declarat un consilier ministerial sub protecția anonimatului.
Reacția companiei
Shein a fost pusă sub supraveghere strictă în Franța după ce autoritățile pentru protecția consumatorilor au semnalat prezența pe site a unor „păpuși sexuale cu aspect infantil”. Ulterior, deputatul conservator Antoine Vermorel Marques a depus o plângere penală, susținând că a descoperit și produse periculoase, inclusiv arme, listate pe platformă.
Într-un interviu acordat Politico, președintele executiv al companiei, Donald Tang, a precizat că Shein a creat un „panou de integritate” însărcinat cu analiza și eliminarea produselor care nu respectă legea.
Potrivit companiei, acest panou va desfășura „o revizuire cuprinzătoare a procedurilor interne pentru a garanta conformitatea deplină cu legislația franceză și protecția consumatorilor”, în perioada în care activitatea online este suspendată.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.