SFATUL PSIHOLOGULUI: "Se teme sa fie tata"

SFATUL PSIHOLOGULUI: "Se teme sa fie tata"

Va raspunde Paula Irimia, psiholog.

Sunt insarcinata in luna a doua. Desi avem o buna situatie financiara si ne dorim un copil, sotul meu e de-a dreptul speriat si spune ca nu se simte pregatit pentru rolul de tata. Cum sa-l fac sa inteleaga?Miruna Andrei, functionar, Piatra-Neamt Sotul dumneavoastra are probabil cateva temeri mai mult sau mai putin constientizate: se teme, poate, ca venirea pe lume a unui copil ar implica prea multe frustrari, renuntari si sacrificii sau crede ca nu este suficient de pregatit sa faca fata responsabilitatilor de parinte, ca nu este perfect etc. Intr-un moment potrivit, discutati cu el despre toate aceste indoieli.

Explicati-i ca impreuna veti invata sa fiti parintii acestui copil; ca ii intelegeti ezitarile, dar ca sunteti sigura ca este cel mai bun tatic pentru „sufletelul” din burtica. Deoarece este speriat de ceea ce va urma, reactioneaza acum ca un copil care cauta sa fuga de responsabilitati. Nu va lasati la randul dumneavoastra coplesita de neliniste si indoiala.

Pastrati-va calmul si dovediti-i ca sunteti o femeie hotarata si pregatita sa va asumati rolul de mama. Ezitarea dumneavoastra ar fi un motiv in plus pentru el sa creada ca intr-adevar nu este momentul potrivit. Mergeti in vizita la prieteni care au deja copii. I-ar face bine sa discute cu un tatic (ca intre barbati!) despre aceste ezitari si sa afle cata bucurie iti aduce un copil.