Să fie aceasta cauza SFÂRȘITULUI LUMII? De el DEPINDE TOTUL. Specialiștii SUNT TERIFIAȚI

Să fie aceasta cauza SFÂRȘITULUI LUMII? De el DEPINDE TOTUL. Specialiștii SUNT TERIFIAȚI

Prin topirea lor, solurile îngheţate ce compun permafrostul de pe Terra amenință să elibereze virusuri străvechi şi miliarde de tone de gaze cu efect de seră (GES) pe care le-au înmagazinat de mai multe milenii. Prin urmare, există un risc ridicat de a se accentua fenomenul de încălzire a climei, informează AFP.

Permafrostul (n. red. - în engleză) sau pergelisolul (n. red. - în franceză) reprezintă acele soluri îngheţate tot timpul anului, care acoperă circa 25% din terenurile din emisfera nordică, în special în zone precum Rusia, Canada şi Peninsula Alaska.

Permafrostul poate fi constituit din microstraturi de gheaţă sau din mase uriaşe de gheaţă pură, cu grosimi ce ajung de la câţiva metri la câteva sute de metri.

Permafrostul conţine aproximativ 1.700 de miliarde de tone de carbon, ce reprezintă dublul cantităţii de dioxid de carbon (CO2) deja prezentă în atmosferă, scrie Agerpres.

Odată cu creşterea temperaturilor, permafrostul se încălzeşte şi începe să se topească, eliberând progresiv gazele pe care le neutralizase până acum. Iar fenomenul se va accelera, avertizează oamenii de ştiinţă.

Topirea permafrostului ameninţă deja obiectivul - enunţat prin Acordul de la Paris din 2015 - de a limita încălzirea climei la mai puţin de +1,5°C în raport cu era preindustrială, potrivit unui studiu ştiinţific publicat în luna septembrie.

Până în 2100, permafrostul ar putea, potrivit celui mai optimist scenariu, să scadă cu 30% şi să elibereze în atmosferă până la 160 de miliarde de tone de GES, a avertizat în 2015 cercetătoarea Susan Natali de la Woods Hole Research Center.

Pe lângă efectele sale climatice, topirea permafrostului, care conţine bacterii şi virusuri străvechi, reprezintă şi o ameninţare de ordin sanitar.

În timpul verii 2016, un copil a murit în Siberia din cauza bolii cărbunelui (antrax), o maladie dispărută de peste 75 de ani din acea regiune. Potrivit oamenilor de ştiinţă, originea bolii ar fi constat, cel mai probabil, în dezgheţarea cadavrului unui ren care a murit de antrax în urmă cu mai multe zeci de ani. Eliberată în aer, bacteria mortală, care poate să se conserve în permafrost timp de peste un secol, a reinfectat cirezile.

Iar ameninţările nu se limitează doar la antrax. Cercetătorii au descoperit în ultimii ani două tipuri de virusuri uriaşe, din care unul vechi de 30.000 de ani, conservate în permafrost.

Topirea permafrostului provoacă, de asemenea, pagube materiale: clădiri prăbuşite, alunecări de teren, drumuri şi poduri instabile. Potrivit unui raport Greenpeace publicat în 2009, companiile ruseşti cheltuiau în epocă până la 1,3 miliarde de euro pe an pentru a repara conductele, imobilele şi podurile deformate de efectele încălzirii şi topirii pământurilor îngheţate.