Profeţii pesimiste au existat din antichitate. Experimentele complicate ale savanţilor susţin acelaşi lucru, însă sfârşitul va mai fi anunţat de multe ori.

Experimentul ştiinţific început în această săptămână în Elveţia, menit să recreeze condiţiile de la naşterea Universului, de acum 13,7 miliarde de ani, a scos din nou la iveală spaime vechi. Partea superstiţioasă şi ignorantă a lumii s-a inflamat: vine sfârşitul. Nu este prima isterie în masă.

Istoria sfârşiturilor lumii e lungă, palpitantă, plină de „profeţi“ şi de turme de naivi gata să-i urmeze. Mulţi au fost „prevăzători“ şi n-au mai aşteptat sfârşitul oficial al lumii, grăbindu-se să se sinucidă. A fost cazul unei adolescente din India, care s-a otrăvit cu insecticid. EVZ încearcă o recapitulare a marilor „sfârşituri ale lumii“, demers întreprins săptămâna aceasta şi de cotidianul britanic „The Times“.

Începutul „sfârşitului lumii“

Cele mai multe dintre „variantele“ de sfârşit au fost imaginate după „Cartea Revelaţiilor“, ultima din „Noul Testament“. În secolul al II-lea d.Hr., preoţi ai unei mişcări numite montaniste au prezis că Iisus se va întoarce, în mod cert, în timpul vieţii lor. Ca să fie siguri că totul e pregătit, au stabilit noul Ierusalim la ei acasă, în oraşul Pepuza din Asia Mică. Anul 365 a dat fiori, Hilary de Poitiers proorocind sfârşitul umanităţii. Un student al maestrului „a corectat“ previziunea cu 35 de ani şi a spus că lumea se va sfârşi după anul 400.

Academicianul Sextus Julius Africanus şi Hyppolytus au stabilit data precisă la care va începe Armaghedonul: anul 500. Anul 1000 a fost unul de cotitură. Credincioşii s-au grăbit să-şi doneze întreaga avere Bisericii. Cum sfârşitul lumii din anul 1000 a trecut fără să lase victime, Biserica n-a mai înapoiat averile credincioşilor, dar i-a ars pe rug pe „ereticii“ care au cerut bunurile lumeşti înapoi. Profeţii de ocazie au reconsiderat data „marelui final“: 1033, o mie de ani de la moartea Mântuitorului.

Islamul şi Apocalipsa

În 1284, Papa Inocent al III-lea s-a dovedit inocent şi previzibil: a anunţat Apocalipsa în acel an, pentru că se împlineau 666 de ani de când fusese descoperit Islamul.

„Evul Mediu“ a fost o perioadă neagră pentru rasa umană. Ciuma (extinsă tot ca o consecinţă a superstiţiilor oamenilor care-şi ucideau pisicile, în care credeau că se ascund vrăjitoare, însă îşi lăsau în tihnă şobolanii din bătătură), inundaţii groaznice, incendii, toate au fost văzute ca semne „certe“ că sfârşitul este aproape. Î

n doar două decenii, începând cu 1666 (e lesne de înţeles de ce de atunci), 20.000 de ruşi şi-au dat foc, încercând să se „apere“ de Antihristul care, desigur, se apropia. Anii recenţi au adus o „rafinare“ a „sfârşiturilor lumii“ şi a „fenomenelor conexe“.

 De pildă, febra pariurilor pe „marele final“. În Anglia s-au pariat zece lire sterline (cotă 10.000/1) că sfârşitul lumii va veni pe 13 aprilie 2007. „Martorii Domnului“ au afişat pe site-ul instituţiei data Apocalipsei: 31 martie 2008.

O LUME NEBUNĂ

Cei care s-au considerat „rude“ cu Iisus

În 1648, turcul Sabbatai Zevi, după ce a studiat temeinic kabbala, a prezis că Mesia va reveni în acel an. Şi „firesc“, el va purta numele Sabbatai Zevi... În 1814, o „profetă“ de data aceasta, Joanna Southcott a dat de veste că aşteaptă un copil special: un „nou Hristos“, şi că-l va naşte pe 25 decembrie. Faptul că era virgină şi trecuse de 60 de ani n-a împiedicat-o să fie foarte optimistă că aşa se va întâmpla. Paradoxal (sau nu), pe 25 decembrie 1814 n-a născut pe nimeni. A murit. Această dispariţie a creat un cult în jurul ei. Abia în 1927 s-a desfăcut cutia „sacră“ în care lăsase „un ultim mesaj“. Era un bilet de loterie.

PROFEŢII

Sfârşitul lumii vine din Orientul Mijlociu Nostradamus (foto) (1503-1566), cel mai celebru prezicător al tuturor timpurilor, şi-a câştigat faima cu „Les Propheties“, carte din 1555. Spusele sale au fost mereu reinterpretate de-a lungul timpului. Se presupune că a prezis corect apariţia lui Napoleon, izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, ascensiunea lui Hitler, asasinarea lui Kennedy şi atacul terorist de la 11 septembrie 2001. În catrenul cu terorişti, Nostradamus vorbeşte despre „cerul în flăcări“, „doi fraţi răpuşi“ şi „un trăsnet uriaş“. Finalul lumii ar veni după moartea următorului Papă de după Benedict al XVI-lea, ultimul din istoria Suveranilor Pontifi. El ar urma să fie asasinat de un Antihrist venit din Orientul Mijlociu.

ZVONURI

O ipoteză pentru oameni creduli

Reprezentanţii Bisericii nu se bazează pe experimente ştiinţifice, ci pe cuvântul Bibliei. Preotul Visarion de la o biserică din Bucureşti face referire la Evanghelie: „Nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, nici măcar îngerii din cer. Doar Dumnezeu“.

Isteria a existat dintotdeauna, întrucât omul vede Apocalipsa ca pe o catastrofă şi nu ca pe un nou început, în care lumea va deveni una spirituală şi va avea un caracter veşnic. Mai mult, acest lucru nu se va întâmpla sub semnul unei catastrofe, gen cutremur, incendiu sau bombă.

 Zvonul că „vine sfârşitul lumii“ prinde la categorii de public mai puţin educate, înclinate spre poveşti senzaţ ionale, şi care nu fac diferenţa între un savant şi un pseudosavant pe care îl văd la televizor. „Pentru un om neavizat, oricine poartă cravată, apare la televizor şi foloseşte câţiva termeni mai puţin înţeleşi este un savant. Omul nu face diferenţa între un specialist şi un pseudospecialist“, adaugă sociologul Mircea Kivu.

CREDINŢĂ. Preoţii susţin că data Apocalipsei este cunoscută doar de Dumnezeu