Sfântul Sfințit Mucenic Luchian s-a născut în orașul Samosata din Siria din părinți binecredincioși, către jumătatea secolului al III-lea.

Rămas orfan la vârsta de 12 ani, a împărţit averea săracilor şi, eliberat de grijile acestei lumi, se nevoia cu trăirea duhovnicească şi cu cercetarea Cărţilor Sfinte.

Mânca doar o dată pe zi, pâine și apă, dar uneori ajuna o săptămână întreagă.

Cu ajutorul vestitului dascăl Macarie din Edesa a sporit în cunoaşterea Sfintei Scripturi, fiind rânduit astfel preot în Antiohia, unde a înfiinţat şcoli pentru tineri şi a pus în slujba Bisericii o nouă copie a cărţilor sfinte în limba greacă.

Ajungând în Nicomidia, a fost prins de ostaşii lui Maximian Galeriu, în timpul prigoanei împăratului Diocleţian (284-305).

În timp ce este dus la judecată, convertește 40 de soldați, care vor primi moarte mucenicească.

Şi fiind ţinut în temniţă, Sfântul Luchian a făcut dar Bisericii din Nicomidia o carte scrisă de el, care cuprindea tot Vechiul şi Noul Testament, îndreptând greşelile ce se strecuraseră în Scriptură, atât din graba copiştilor, cât şi din răutatea ereticilor.

Venind în temniță câțiva creștini să-l viziteze și aducându-i pâine și vin, l-au întrebat pe Luchian unde să pună aceste daruri.

Atunci acesta a răspuns: „Pe pieptul meu să le puneți, și va fi pristol viu al Dumnezeului celui Viu”.

Și astfel, s-a săvârșit dumnezeiasca liturghie pe pieptul Sfântului.

A doua zi, Luchian şi-a dat duhul în temniţă după ce a strigat de trei ori: „Sunt creştin!”

Slujitorii au vestit lui Maximian că Luchian a murit, iar împăratul a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare.

Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legându-l de o piatră, au aruncat în apă trupul Sfântului Luchian.

Treizeci de zile a stat acesta în mare.

Atunci, i s-a arătat unuia din ucenicii săi, pe nume Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării şi, luându-i trupul lui, să-l îngroape.

Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi căutau trupul sfântului; şi iată că a văzut în mare nişte delfini ducând trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducându-l la mal, l-au împins ușor pe uscat.

Iar credincioşii, luându-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste.

După mulţi ani, Sfânta Împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfântului mucenic, dea­supra mormântului său.