Sfântul Mucenic Nichifor – Calendar creștin ortodox: 9 februarie

Sfântul Mucenic Nichifor – Calendar creștin ortodox: 9 februarie

Nichifor era originar din Antiohia și a trăit în secolul al III-lea în vremea împăratului Valerian (253-260).

Sfântul Mucenic Nichifor a trăit într-o perioadă tulbure din istorie.

La începutul domniei sale, Valerian a fost binevoitor față de creștini, permițându-le să-și trăiască credința așa cum doreau.

Apoi, însă, comportamentul împăratului s-a schimbat. A început persecutarea creștinilor: episcopi surghiuniți, biserici incendiate, credincioși uciși.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceste timpuri agitate, Sfântul Mucenic Nichifor era bun prieten cu un preot creștin, pe nume Sapriciu.

Dintr-un motiv oarecare, Sapriciu s-a supărat pe Nichifor, fiind invidios pe acesta.

Nichifor, care era iubitor de pace, și-a cerut iertare în mai multe rânduri, atât prin intermediul unor prieteni, cât și direct.

Când au început persecuțiilor împotriva creștinilor, Sapriciu a fost prins de autorități. A fost torturat și amenințat cu tăierea capului, dacă nu se leapădă de credința sa.

Pentru că inima sa se întărise și a refuzat să-l ierte pe Nichifor, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu.

Astfel, preotul a hotărât să se lepede de Hristos, jurând să aducă jertfe zeilor păgâni.

Aflat de față, Nichifor a început să strige la călăi: „Eu sunt creștin și cred în Domnului nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat. Deci, tăiați-mă pe mine în locul lui!”

Uluiți că este posibil ca cineva să își dorească moartea de bună voie, călăii au ezitat. Ei primiseră poruncă să-l omoare pe Sapriciu, nu pe altcineva.

Atunci, pentru a nu mai exista nici o îndoială, Nichifor a strigat iar: „Sunt creștin și zeilor voștri nu mă închin și nu voi jertfi!”

În urma acestei mărturii fără echivoc, Nichifor a fost ucis în locul lui Sapriciu.

Murind în locul prietenului său, Sfântul Mucenic Nichifor a primit trei cununi de biruință: a credinței, a smereniei și a dragostei.