Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Soluţia e liberalismul
SENATUL EVZ: Soluţia e liberalismul

SENATUL EVZ: Soluţia e liberalismul

Nu există guvernare bună cu rezultate proaste sau invers. Pomul se cunoaşte după roade.

Nicio justificare, nicio analiză, nicio încriminare nu pot contrabalansa cea mai simplă şi mai banală constatare: că în România e rău şi din ce în ce mai rău. Şi nici măcar nu putem spune că ne e rău acum pentru ca mai târziu să ne fie bine. Nu, e o stare de rău fără speranţă de refacere, ca răul unei boli incurabile.

Cu atât mai tragică şi mai debusolantă e amintirea faptului că actualul preşedinte a câştigat cândva alegerile cu deviza "Să trăiţi bine!". Ce ironie amară, ce baie de umilinţă după victoriile de altădată!

Era de o mie de ori mai bine ca preşedintele Băsescu şi PDL să piardă ultimele alegeri, şi ca Emil Boc să nu mai aibă ocazia unei noi guvernări. Azi ne-am fi păstrat măcar o brumă de speranţă. Din păcate, însă, noi toţi, cei care am crezut în posibilitatea reformării instituţionale a României de către puterea actuală şi în eradicarea sistemului corupt care face legea la noi de douăzeci de ani încoace, trebuie să ne recunoaştem eşecul. Pur şi simplu, cele mai evidente realităţi nu ne mai permit să credem altceva şi altfel.

Doctrina Băsescu, normală şi validă în principiu pentru o ţară europeană, a eşuat fără drept de apel în condiţiile României concrete. Nu ne rămâne decât să admitem că această doctrină nu este validă pentru România.

Situaţia de astăzi îmi aminteşte (fără ca analogia să fie, fireşte, totală) de cea a regimurilor fanariote din secolul al opt sprezecelea. Acele domnii, cărora le-am păstrat o amintire nefastă şi de care legăm cele mai multe rele din trecutul nostru istoric, au fost totuşi iniţial (şi în intenţiile domnitorilor) regimuri reformiste.

Ele au urmărit iniţial modernizarea ţărilor româneşti, dar fiscalitatea împovărătoare şi corupţia pe măsură au ucis în faşă bunele intenţii ale unora dintre domnii veniţi din mahalaua Fanarului. Birurile şi "năpăştile" de-atunci au dus la bejenirea nefericiţilor locuitori, la haos şi la disperare. Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune, se zice.

Nu mă-ndoiesc nicio clipă de bunele intenţii ale lui Traian Băsescu şi ale primului-ministru Boc. Ştiu că ei ar fi vrut să rămână- n istorie ca reformişti, ca gestionari ai unui stat care funcţionează. Ştiu că au făcut tot posibilul pentru asta.

Dar nu pot să privesc realitatea cu ochii larg închişi. Şi realitatea, pe care şi copiii o pot vedea, este că lumea românească nu funcţionează, astăzi, la niciun nivel al ei. Şi-atunci ce sens au principiile şi intenţiile, cum pot fi ele bune când roadele lor sunt rele? Şi cum să nu înceapă să-şi dorească omul de rând, ale cărui gânduri trec prin stomac, să fie guvernat de inşi mai puţin principiali, dar care să-i aducă, în fine, puţină largheţe a vieţii, poate chiar puţină prosperitate?

I-am auzit, de curând, la televizor şi pe Valeriu Stoica (unul dintre cele mai lucide capete din politica românească) şi pe preşedintele Băsescu spunând că una dintre marile noastre probleme este "nemunca", faptul că nu muncim destul. Este inexact. Problemele noastre nu sunt cantitative, ci sistemice. Românii nu sunt mai leneşi decât alţii. În străinătate muncesc şi câştigă foarte bine. Dar caracterul dezorganizat, asistemic, ineficient şi corupt al tuturor formelor de activitate de la noi fac şi din cel mai harnic cetăţean un funcţionar al cooperativei munca în zadar.

Degeaba munceşti pe brânci într-un sistem al ineficienţei şi risipei: vei fi plătit mizerabil şi vei vrea să emigrezi acolo unde munca e bine organizată. Asta nu au reuşit să facă actualii guvernanţi (şi nici cei de dinaintea lor) în România: o lume capitalistă modernă şi funcţională, capabilă să producă prosperitate. Aici este marele eşec.

Cu strângerea curelei nu se poate la nesfârşit, căci până la urmă cureaua nu mai are găuri şi nici omul suflet în el. Nu poţi nici gestiona la nesfârşit o ruină, căci ruinele au tendinţa să se ruineze mai departe. Poate că, la capătul unui an sau doi, dacă avem mare noroc, sacrificiile pe care le îndurăm ne vor echilibra puţin bugetul (deşi eu cred mai curând că ne vom duce tot mai rapid pe copcă). Şi deacolo, încotro? De unde vom investi în economie şi infrastructură dacă va trebui să înapoiem miliardele împrumutate?

Oricum, un lucru cel puţin e limpede: avem nevoie vitală de liberalism, de liberalism sub orice formă. Nu de PNL neapărat, ci de gândire liberală, de oriunde-ar veni ea. Fără relaxarea fiscalităţii, fără avânt economic şi fără investiţii străine vom ajunge să trăim iar ca în comunism şi poate mai rău.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News