Am auzit de-atîtea ori în ultima vreme că tineretul nu mai citeşte, că o generaţie de mici sălbatici e pe cale să ia puterea şi să răstoarne cu susu-n jos lumea cea veche a lui Gutenberg.
"Ce-o fi-n capul lui? Are pereţi întregi de bibliotecă în casă şi nu pune mâna pe-o carte cu lunile!", auzi câte-o mamă dezolată că nu-şi mai poate înţelege copilul. Mulţi le fac celor mici program de lectură, le stivuiesc cărţile "esenţiale" pe noptieră, doar-doar s-or dedulci la "zăbava cea dulce", vorba cronicarului, a cititului. Rezultatul, fireşte, e de cele mai multe ori inversul celui scontat. La şcoală se vorbeşte tot mai mult despre "strategii" pedagogice, despre proiecte pentru deschiderea apetitului pentru lectură a celor mici (sau mai mari). Dar, prin cine ştie ce perversiune ciudată, tocmai această insistenţă pe "deschiderea apetitului" pare să întărească blazarea elevilor, care se feresc, de regulă, de o carte cu atât mai mult cu cât profesorul îi scoate-n evidenţă calităţile, presupusa sau reala "măiestrie artistică".
"Domnu' Cărtărescu, ascultaţi-mă pe mine, mai bune erau manualele alea cu Eugen Barbu, D.R. Popescu şi Fănuş Neagu", îmi spunea deunăzi un profesor de română de la un liceu bucureştean unde am fost invitat. "Fiindcă dacă eşti într-un manual, poţi fi sigur că nu te mai citeşte nimeni. Ce să căutaţi dumneavoastră, optzeciştii, în manuale? Dac-aş fi în locul dumneavoastră, m-aş ruga de ministrul învăţământului să vă dea afară pe toţi din cărţile de şcoală, ba chiar să vă interzică de tot! Să vedeţi atunci ce v-ar mai citi puştii pe sub bănci!"
Dar mă tem că nici atunci puştii nu ne-ar citi. E adevărat, de fapt, că ei nu mai citesc. Dar, în acelaşi timp, plângerile noastre mi se par ipocrite, pentru că adevărul adevărat este că nici noi nu mai citim. Aşa e, am citit în iepoca de tristă amintire. Altceva, ce să fi făcut? Cărţile erau ieftine şi bune, televizor - nu, filme - nu, alte distracţii - nici atât. Decât să mori de plictiseală, mai bine citeai "Război şi pace". Şi-n felul acesta populaţia nefericitei noastre ţări s-a culturalizat fără măcar s-o ştie. E drept, "Crimă şi pedeapsă" era luată drept roman poliţist, iar în "Răscoala" cartea se deschidea singură la anumite pagini ce ţineau loc de "Playboy" sau "Hustler". Râdeam cu Bulgakov şi plângeam cu Flaubert. Tinerii din generaţia mea au citit în anii '70 şi '80 absolut aceleaşi cărţi şi au văzut absolut aceleaşi filme.
Astăzi, cultura "mare" e concurată puternic de valul distrugător de cultură "populară", cultura străzii, a divertismentului, a modei, a publicităţii, care a creat în jurul nostru un mediu, pur şi simplu, neprielnic lecturii. Când merge televizorul nu poţi citi. Ochii-ţi alunecă fără să vrei de pe pagină pe ecran. Nu mai citim cu adevărat, nu doar copiii noştri, ci şi noi. Nu avem timp, nu avem starea de spirit necesară (căci lectura e aristocratică, presupune o viaţă oţioasă), nu avem, trebuie s-o recunoaştem, destui bani pentru cărţi. Chiar când facem eforturi eroice ca să ne rezervăm, seara târziu, o oră pentru lectură ne pomenim că după cinci minute ni se-nchid ochii şi ne cade cartea din mână. Oare nu mai sunt cărţile de azi destul de interesante?
Aş spune că, dimpotrivă, noi nu mai suntem destul de interesanţi pentru ele. Viaţa modernă ne-a aplatizat, de fapt ne-a prostit, ca să spunem lucrurilor pe nume. Ne pomenim că nu ne mai interesează, la recitire, cărţi pe care odată le-am iubit din tot sufletul. Scriitorii de azi îşi blesteamă zilele şi se dau peste cap ca să mai smulgă fie şi palide aplauze, exagerează cu violenţa, cu obscenitatea, cu subiectele contorsionate şi imposibile, doar-doar or pune capăt căscatului imens al unui public sastisit.
Nu-şi dau seama că nu ei sunt de vină, că degeaba scriu pagini care ar muia şi pietrele, degeaba dezlănţuie o imaginaţie demiurgică, degeaba descriu crime şi incesturi care ar cutremura zeii, căci au de-a face cu cititori care aud, placizi, la ştirile din fiecare seară grozăvii cu mult mai mari şi citesc în cotidiene fapte cu mult mai improbabile. Cine să-ţi citească romanul cu care ai vrut să zgudui universul sau doar să storci lacrima unei vânzătoare? Citeşte-ţi-l singur, căci până şi intelectualii au trei-patru slujbe din care abia-şi ţin zilele, şi care nu le lasă timp nici de somn, darmite de citit.
Puştii măcar nu ştiu ce pierd. Dacă n-ar exista luna şi stelele pe cer, ni s-ar părea într-adevăr firesc să fie cerul nopţii negru. Dar pentru noi, pentru care odată stelele ardeau din răsputeri, e uneori insuportabil de trist.
Recomandările noastre
