Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Vladimir Tismaneanu: "Oricat s-ar afisa Iliescu drept un fel de Dubcek, ramane faptul ca in 1968 a sustinut toate campaniile represive impotriva studentilor".
Tentatia comunismului care nu uita omul, spre a relua o sintagma a lui Imre Nagy, a stralucit prin absenta in randul comunistilor romani. Nu propun aici o reabilitare a revizionismului marxist, ci pur si simplu o luare in consideratie a naturii impenitent stalinista a dictaturii comuniste din Romania. Nu a existat vreo ispita revizionista nici in 1956, nici mai tarziu.
Au existat in schimb izolationism, autarhie, falsa modernizare. Cred ca ar fi interesant sa oferim o perspectiva istorico-genetica asupra a ceea ce a semnificat momentul Praga 1968, cu ale sale iluzii, dezamagiri, asteptari mai mult sau mai putin motivate etc.
In datele epocii, proiectul abandonarii modelului totalitar-leninist parea sa aiba un viitor. Astazi stim, desigur, ca nu exista solutie reformista in cadrul sistemului, insa acest lucru nu putea fi la fel de clar pentru actorii implicati in efortul de de-stalinizare din Cehoslovacia.
In ce-i priveste pe comunistii romani, in pofida profesiunilor de credinta pretins antihegemoniste, nu au manifestat niciun fel de simpatie pentru eforturile reformatorilor cehi de a desfiinta cenzura si de a permite resurectia societatii civile.
Ba chiar dimpotriva, as spune. Oricat s-ar afisa Ion Iliescu astazi drept un fel de Dubcek „ la roumaine, ramane faptul ca in acel an crucial 1968, ca ministru al tineretului si ca prim-secretar al CC al UTC, a sustinut toate campaniile represive indreptate impotriva studentilor.
Primavara de la Praga a fost anticipata de o serie de evenimente: inlaturarea lui Hrusciov in 1964; persecutarea disidentelor intelectuale (procesul Siniavsky-Daniel); polemica sino-sovietica si razboiul din Vietnam. In Romania, trebuie reamintita „Declaratia din aprilie 1964”, document esential pentru interpretarea potentialului de dezvoltare si experiment politic la sfarsitul epocii Gheorghiu-Dej.
Congresul al IX-lea (iulie 1965) consacra aceasta ambivalenta a perioadei: deschidere si autonomie exterioara (relaxare de tip titoist) si concentrarea puterii in mainile lui Ceausescu si ale fidelilor sai neconditionati. Dialectica de-stalinizarii si de-sovietizarii se afla deci in plina derulare, si abia dupa august ‘68 s-a vazut care directie a avut castig de cauza.
Ce se petrecea in Cehoslovacia in acea perioada? Dupa o vaga de-stalinizare, se accentueaza fenomenele de criza (politica, sociala, culturala). Conferinta Uniunii Scriitorilor din primavara lui 1967 marcheaza divortul dintre intelectualitate si conducerea partidului. Sfidarile se succed intr-un ritm galopant.
Conflictul dintre comunistii cehi si cei slovaci duce la destramarea unitatii la varf. In ianuarie 1968, Dubcek devine prim-secretar si, in doar cateva luni, un modest program de rationalizare a socialismului de stat se transforma intr-o strategie de modificare institutionala radicala.
Liderii polonezi si est-germani sunt panicati si exercita presiuni continue asupra Moscovei pentru a actiona preventiv. Toate documentele de arhiva sustin ideea ca interventia a urmarit intreruperea acestui experiment de regandire a posibilitatii socialismului democratic, deci a fost dictata de teama osificatelor birocratii leniniste ca modelul cehoslovac ar putea deveni contagios si duce la destramarea imperiului comunist in ansamblul sau.
In Romania, in pofida declaratiilor amicale la adresa noii conduceri de la Praga, Ceausescu continua sa exercite controlul absolut. Mitul „rolului conducator” al partidului comunist este in continuare sustinut drept dogma sacrosancta. Nu se publica decat fragmentar „Programul de actiune al PC din Cehoslovacia” adoptat in aprilie 1968. Se evita informarea opiniei publice in privinta abolirii cenzurii si a formarii asociatiilor politice si culturale independente.
Reabilitarea lui Patrascanu a fost utilizata de Ceausescu pentru consolidarea propriului statut dominant in partid, iar nu pentru dezavuarea practicilor teroriste ale securitatii. Speranta de schimbare a fost manipulata in chip insidios de catre aparatul ideologic al PCR.
Atunci cand la Praga un grup de intelectuali publica in iunie 1968 faimosul „Manifest al celor doua mii de cuvinte”, Bucurestiul ignora apelul catre o pluralizare profunda a sistemului. Ruptura cu leninismul ca ideologie a rolului predestinat al partidului unic nu a fost niciodata la ordinea zilei la Bucuresti.
Sfidarea imperialismului sovietic i-a servit lui Ceausescu pentru construirea unei imagini internationale pe care a exploatat-o cu perversa tenacitate. In fapt, condamnarea interventiei simboliza doar respingerea ambitiilor monopoliste ale Kremlinului.
Pentru Ceausescu, cum avea sa se vada in cazul „Solidaritatii”, reformele reprezentau o „deviere de dreapta”. Esecul Primaverii de la Praga a devenit alibiul utilizat pentru justificarea mitului unitatii indestructibile dintre partid, lider si natiune (Partidul, Ceausescu, Romania).
Recomandările noastre
