Şeful ANI: "Cine participă la strângerea semnăturilor pentru Mircea Diaconu încalcă legea"

Şeful ANI: "Cine participă la strângerea semnăturilor pentru Mircea Diaconu încalcă legea"

Horia Georgescu a declarat că persoanele care se implică în promovarea candidaturii lui Mircea Diaconu pentru europarlamentare împiedică "înfăptuirea justiţiei", iar dacă BEC ar accepta depunerea candidaturii acest lucru ar echivala cu "comiterea unei fapte penale".

Preşedintele ANI, Horia Georgescu, a ţinut să precizeze la un post de televiziune în Biroul Electoral Central sunt cinci judecători din cadrul Curţii Supreme şi că este „aproape imposibil” să valideze candidatura lui Diaconu.

Vicepreşedintele PNL, Mircea Diaconu, a demisionat din partid după PNL a decis să-l retragă de pe lista pentru europarlamentare din cauza faptului că instanţa de judecată a validat decizia ANI privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Diaconu.

Crin Antonescu a spus că după ce a verificat dosarul Diaconu a văzut că acesta nu poate candida la vreo funcţie până în 2015. Liderul PNL l-a ironizat pe Victor Ponta care a cerut în 2012 scoaterea de pe listele USL a lui Mircea Diaconu, iar acum îl susţine pe Facebook.