Nu cred că opțiunile mele politice pot interesa pe altcineva decât pe cei din cercul meu intim, familie, prieteni, amici și cam atât.
Drept pentru care, să fiu iertat că aduc asta în discuție, o fac doar pentru că îmi este premiză. Din prima, din 20 mai 1990, de câte ori a avut candidați pe liste, pentru mine nu a existat decât Partidul Național Liberal. Excepție, anul 2014, când n-am văzut nimic altceva în candidatul liberal Klaus Iohannis, decât o expresie împietrită a golului absolut.
Deși am râs întotdeauna de alegătorul care eram, spunând despre mine că-s atât de captiv încât l-aș vota și pe Mickey Mouse dacă ar candida la ceva din partea liberalilor, viața m-a contrazis anul trecut: mi-a aratat că nu chiar orice Mickey Mouse poate fi votat. Nu mi s-a părut niciodată că cine nu îmi împărtașește vederile politice ar fi un tâmpit, așa cum se cam practică. De aceea, am înțeles foarte bine electoratul de stânga, am știut care îi sunt temerile și năzuințele, nu am găsit niciodată nimic de râs în rațiunile ce-i pot face pe oameni să aibe asemenea opțiuni.
Pe de alte parte, de când cu combinația pedisto-liberală, mi-am pus o mare întrebare în privința celor aidoma mie, adică a celor care din convingeri liberale au fost alături de ceea ce a fost, până recent, liberalismul în România: ce va conta mai mult în fața urnelor? Va prima reflexul electoral de până acum sau imaginea de Shrek a lui Vasile Blaga - una care poate avea legătură cu orice, mai puțin cu liberalismul? De domnișoara Alina Gorghiu nici nu mai zic, legăturile dumisale cu gândirea și simțirea liberală sunt tot atâtea câte sunt și cele care leagă pedofilia de pedagogie.
Va conta pentru acest electorat că năzuințele lui nu se mai regăsesc în această carcasă vidă, numită siluit partid liberal? Pentru că sentimentele mele față de electoratul de stânga sunt absolut oneste, aceleași întrebări mi le-am pus și ieri, când am văzut că Liviu Dragnea este președinte interimar ales al PSD. Foarte puțin mă interesează că Dragnea a fost condamnat, atâta timp cât în România justiția reformată a ajuns o ruletă rusească, cu glonțul pe țeavă băgat de SRI. Cam greu să-i înțelegi pe cei din CExN al PSD, care l-au impus pe Dragnea cu un vot zdrobitor. Cum să pui în fruntea unui partid politic o persoană grav șantajabilă?
Din toamnă, Liviu Dragnea își va relua deranjurile în instanță, la Înalta Curte de Casație si Justiție, unde are recusul în procesul în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Ca orice altă persoană lucidă din țara asta, Dragnea știe precis că ceea ce se pronunță la ÎCCJ se decide în altă parte și pe alte criterii decât alea care se învață în facultățile de drept și la Institutul Național de Magistatură. Sunt unele care se învață la Institutul Național de Informații și se deprind în „câmp tactic”. Va fi Liviu Dragnea capabil ca, în interesul partidului său, să spună „Nu!” unui șantaj-târg în detrimentul intereselor de partid și ale electoratului de stânga, știind că refuzul îl poate trimite în pușcărie? Este în interesul PSD și al electoratului de stânga să fie reprezentați de un personaj atât de vulnerabil? Ăsta să fie motivul pentru care a fost așezat în vârful PSD? Eu, unul, așa cred!
PS: Liviu Dragnea, acum câteva ore, în prima sa declarație de președinte al PSD: „Eu vă spun că o să am o atitudine foarte interesantă despre justiţie. Eu nu vreau să mai văd politicieni să îşi dea cu părerea despre justiție, că e bună sau rea. Justiția e una singură. Eu îl susţin pe Robert Cazanciuc ca ministru al Justiţiei”, a explicat noul preşedinte al PSD, arătând clar că-i făcut pe el.
Recomandările noastre
