Șefa Bundestagului vrea o alianță puternică între Germania și Franța. Barbel Bas: Suntem conştienţi că suntem motorul Europei
- Simona Suciu
- 21 ianuarie 2023, 20:52
Şefa Bundestagului este de părere că Franța și Germania sunt cele mai puternice economii din Europa. Barbel Bas spune că o colaborare strânsă este extrem de importantă pentru progresul european și că reprezentanții celor două state vor putea trece peste diferendele din ultima perioadă.
Şefa Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului de la Berlin) a făcut un apel la relansarea alianţei tradiționale franco-germane. Barbel Bas a spus că cele două state reprezintă „motorul Europei“, în ciuda faptul că, în ultima vreme au existat mai multe dezacorduri între Paris şi Berlin, transmite AFP.
„Am mare speranţă că relaţiile franco-germane vor găsi un nou impuls datorită sărbătoririi, duminică, a celei de-a 60-a aniversări a Tratatului de la Elysee, care va prilejui întâlnirea comună a celor două guverne şi a celor două parlamente. În cele două ţări ale noastre, suntem conştienţi că suntem motorul Europei", a spus Barbel Bas.
Multe discuții
După luni de ezitare, se pare că preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au decis să relanseze tandemul franco-german, în ciuda disensiunilor din ultima vreme.
Reprezentanții celor două mari puteri europene au avut opinii diferite cu privire la preţul gazului, la energia nucleară sau în ceea ce privește apărarea antirachetă.
„Relaţiilor puternice franco-germane pot transforma aceste diferende dintre cele două ţări într-un progres pentru Europa. Franţa şi Germania ar putea dezvolta proiecte comune în UE, cum ar fi un salariu minim unic“, a mai spus Barbel Bas.
Sprijin pentru Ucraina
În ceea ce priveşte apărarea, un subiect care este în centrul preocupărilor europene de la invazia Rusiei în Ucraina, Bas pledează deopotrivă pentru o cooperare puternică.
„Suntem chemaţi, în calitate de europeni, să demonstrăm capacitatea de acţiune internaţională şi să luăm securitatea în propriile noastre mâini. Trebuie să menţinem solidaritatea cu Ucraina, să oferim sprijin suplimentar în strânsă coordonare cu partenerii noştri şi să păstrăm unitatea Europei", a mai spus Barbel Bas.
Întâlnire importantă
Duminică, în jur de 120 de parlamentari germani sunt aşteptaţi la Paris pentru a marca Tratatul de la Elysee, potrivit Bundestag-ului. Aceştia vor fi întâmpinaţi de aproximativ acelaşi număr de omologi francezi, însă mult mai puţini decât acum zece ani, pentru cea de-a 50-a aniversare a Tratatului de la Elysee, sărbătorită la Berlin, unde au fost prezenţi 400 de parlamentari.
Bas a dat vina pe pandemie pentru acest număr scăzut de participanți. „Când am început să planificăm evenimentul, am vrut să reducem riscul“, a explicat șefa Bundestagului, potrivit Agerpres.