Șef din JANDARMERIA București: Huliganii din Piața Victoriei aveau o mașină cu STICLE INCENDIARE. „Am acționat la momentul oportun”

Șef din JANDARMERIA București: Huliganii din Piața Victoriei aveau o mașină cu STICLE INCENDIARE. „Am acționat la momentul oportun”

Maiorul Laurenţiu Cazan, șef în Jandarmeria București, cel care a coordonat acțiunea din Piața Victoriei, din 10 august, susține că huliganii aveau o mașină plină cu sticle incendiare. Ofițerul susține că „s-a acționat la momentul oportun”, înainte ca violențele să degenereze și să aibă „jandarmi incendiați”.

Adjunct al șefului Jandarmeriei București și coordonator al forțelor de ordine care au acționat, pe 10 august, în Piața Victoriei, maiorul Laurențiu Cazan a declarat că „persoanele turbulente se aprovizionau dintr-o maşină cu cocktailuri Molotov”. Maşina a fost găsită în zona bulevardului Ion Mihalache, plină cu sticle incendiare, a precizat Cazan.

Ofițerul a spus că atunci când colegii lui interveneau pentru restabilirea ordinii, a observat persoane violente care se aprovizionau cu sticle incendiare pentru „a acţiona”.

„Pe timpul restabilirii ordinii publice, aţi văzut modul nostru de acţiune a fost direcţionat în principal către zona Titulescu - Buzeşti. Tot acolo am avut şi principalele probleme cu acea baricadă, acele incendii. (...) Pe zona Ion Mihalache, vă spun în momentul în care colegii noştri acţionau pentru a îndepărta persoanele turbulente, a fost observată un auto, o maşină cu sticle incendiare, i-am văzut pur şi simplu când se aprovizionau din acea maşină pentru a acţiona”, a declarat, la TVR1, maiorul Laurenţiu Cazan, adjunctul șefului Jandarmeriei București, pentru ordine publică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta a adăugat că, din punctul său de vedere, intervenţia a avut loc la momentul oportun deoarece, în caz contrar, ar fi avut jandarmi „incendiaţi”.

„Consider că din punctul de vedere al intervenţiei a fost exact la momentul potrivit. Am avut violenţe directe împotriva forţelor de ordine, caz în care legea îţi permite să nu mai ai ordin de intervenţie din partea prefectului, ceea ce noi am avut pentru că ne aşteptam la aşa ceva. Şi pot să spun sau să anticipez că, dacă nu aveam o intervenţie la momentul respectiv, când lucrurile au degenerat în totalitate, violenţele erau generalizate, lucrurile ar fi stat mult mai grav, probabil că aveam la momentul ulterior inclusiv jandarmi incendiaţi. (...) Dacă restabilirea ordinii publice nu se realiza la momentul acela, aveam mult mai multe victime, iar lucrurile degenerau”, a adăugat coordonatorul jandarmilor, în Piața Victoriei.