Ședință la Cotroceni. Iohannis și Cîțu decid cum se împart banii

Ședință la Cotroceni. Iohannis și Cîțu decid cum se împart banii

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, miercuri, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, şedinţa de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă va avea loc la ora 15,30.

Marți a fost votat bugetul țării

Ședința vine după ce marți plenul reunit al Parlamentului a adoptat, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bugetul austerității a fost votat cu 234 de voturi pentru, 170 împotrivă. Toate amendamentele au fost respinse. Astfel, proiectul de buget a trecut în forma prezentată de Guvern. Nu au fost adoptate amendamente.

Un moment inedit s-a petrecut, marți, la finalul dezbaterilor pe legea bugetului. Deputatul USR Tudor-Vlad Benga a acuzat coaliția de la putere, din care face parte, că niciunul din cele peste 3.500 de amendamente depuse nu a fost adoptat. El a spus că se procedează ca pe vremea PSD-ului.

Premierul Cîțu a răbufnit la finalul votului.

Premierul Florin Cîţu a spus că bugetul pe anul 2021 demontează minciunile „socialiştilor de la PSD”.

„Nu pot să nu remarc cum şi-au motivat votul socialiştii de la PSD. Au spus tot, în afară de adevăratul motiv – că au fost tăiaţi de la buget şi nu pot să mai fure. Ăsta a fost singurul argument. În rest – vor ţipa tot anul. În rest – minciuni, minciuni şi iar minciuni”, a afirmat Cîțu în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului.

Care a fost proiectul de buget

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului a început la ora 16.00. Comisiile parlamentare de buget-finanţe au dat, sâmbătă, raport favorabil celor două proiecte, în forma în care acestea au fost transmise de Guvern. Nu a fost adoptat niciun amendament.

Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 173,700 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 326,407 miliarde lei credite de angajament şi în sumă de 261,050 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 87,349 miliarde lei.

La nivel consolidat, deficitul este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut (pe cash) în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei.

Proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere de 4,31% prevăzută pentru anul 2021.

Conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetul aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 90,08 miliarde lei lei, şi identic la cheltuieli, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare.