Ședință crucială în coaliție. Discuții tensionate între PSD și PNL. Ce se va întâmpla cu facturile la energie. LIVE TEXT

Ședință crucială în coaliție. Discuții tensionate între PSD și PNL. Ce se va întâmpla cu facturile la energie. LIVE TEXT Sursa: Razvan Valcaneantu

Coaliția de guvernare discută la această oră noi măsuri menite să ducă la protejarea consumatorilor de scumpirile de pe piața de energie, PSD vine cu noi propuneri menite să reducă facturile la energie electrică și gaze naturale. Și PNL are un plan care se bazeză, în special, pe plafonarea prețului pentru populație.

UPDATE: Politicienii din coaliția de guvernare PSD - PNL - UDMR au ajuns la un compromis legat de măsurile ce urmează să fie adoptate pentru blocarea majorării prețurilor la energie. Conform unor surse politice, după mai multe discuții tensionate, membrii coaliției s-au pus de acord să plafoneze prețul energiei electrice până la 31 martie. Noul preț, pentru clienții casnici va fi de 0,68 lei/kwh.

Știrea inițială:

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că specialiștii partidului au finalizat noul pachet de măsuri menite să protejeze populația în fața creșterii facturilor. Liderul social-democrat este sigur că aceste propuneri vor duce la stoparea prețurilor și menținerea facturilor la un nivel suportabil. Potrivit spuselor sale, propunerile vizează reducerea nivelului de plafonare a tarifelor, dublarea volumelor lunare de consum și reducerea TVA la 5% pentru energie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„PSD a finalizat astăzi pachetul de măsuri care poate stopa creşterea facturilor la energie şi gaze. Am redus nivelul plafonării tarifelor, am dublat volumele lunare de consum şi am scăzut TVA de la 19 la 5%. În acest fel, peste 90% dintre consumatori, persoane fizice şi companii, vor beneficia de scăderea facturilor pe care le vor primi după 1 februarie, facturi corespunzătoare lunii ianuarie”, a anunțat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai precizat că noile măsuri ar trebui aplicate de la 1 februarie și vizează nu doar populația ci și şcolile, spitalele, companiile de transport public, instituţiile de cultură sau ONG-urile.

„Aceste măsuri trebuie aplicate de la 1 februarie, fiindcă suntem în plină iarnă, în lunile de consum energetic maxim, iar românii au acum cea mai mare nevoie de ajutor”, a mai arătat Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.

sursa: arhivă EVZ

Măsuri împotriva furnizorilor profitori

El a mai precizat că partidul său propune și soluţii pentru descurajarea comportamentului speculativ al firmelor din energie. Acestea vor fi valabile pe termen scurt și mediu, dar și pe termen lung pentru rezolvarea problemelor structurale ale industriei energetice.

„Vom prezenta aceste măsuri în scurt timp, în şedinţa Coaliţiei, cu speranţa că partenerii noştri vor înţelege rapid că soluţiile PSD sunt simple, eficiente şi cu un impact minim asupra bugetului. Românii aşteaptă de la noi responsabilitate, nu certuri sterile şi ieşiri filosofico-inutile pe la televizor”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Nicolae Ciuca

sursă: arhivă EvZ

Obiectivul este protecția consumatorilor

Coaliția de guvernare se întrunește la această oră pentru a adopta noi măsuri de protecție a populației, în contextul noilor scumpiri la gaze și energie electrică. Înainte de întâlnire, premierul Nicolae Ciucă a declarat că măsurile propuse urmăresc să protejeze consumatorul vulnerabil şi instituţiile esenţiale. De asemenea, guvernul dorește să asigure funcționarea economiei, fără să fie afectată de impactul creşterilor de preţuri la energie şi gaze.

„La nivelul Guvernului au fost analizate mai multe propuneri, care vor fi discutate în această seară, în coaliţie, aşa cum am specificat şi săptămâna trecută. Scopul principal este să protejăm consumatorul vulnerabil, să protejăm instituţiile esenţiale, şcolile şi spitalele şi de asemenea să luăm măsuri în aşa fel încât economia românească să poată funcţiona şi să nu fie afectată de impactul creşterilor de preţuri la energie şi gaze”, a anunțat premierul, la intrarea în şedinţa coaliţiei.

Sursa foto:EEC-Razvan Valcaneantu

PNL cere plafonarea prețului pentru populație

Președintele PNL, Florin Cîţu, propune ca, pentru o perioadă determinată, consumatorul casnic să plătească un preţ reglementat la energie. Companiile mici şi mijlocii ar putea beneficia de o formă de compensare a prețului de la bugetul de stat.

„PNL va avea două propuneri simple: pentru consumatorul casnic este varianta de a ne întoarce pe o perioadă determinată până în 6 luni de zile, poate mai puţin, la un preţ reglementat, pentru consumatorul companii mici, mijlocii şi restul consumatorilor discutăm de variante de compensare de la buget”, a afirmat Florin Cîţu.