Revoluția din 1989, veșnic subiect de controversă! Firesc, dacă ne gândim că în România un proces al comunismului n-a avut loc nici până astăzi. Dar nu-i loc de lamentări vechi aici! În continuare vă propun un dialog cu inginerul și cercetătorul Andrei Ursu, fiul legendarului disident Gheorghe Ursu, prilejuit de publicarea unui volum doldora de noi mărturii și documente de arhivă care sprijină teoria potrivit căreia împușcarea revoluționarilor după 22 decembrie nu a fost „foc fratricid” cauzat de panica și haosul acelor zile, ci urmarea unui scenariu dintr-un plan pus la punct cu câțiva ani înainte!

- Florian Saiu: Lectura volumului Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989 (Polirom, 2019) relevă limpede (încă din titlu) o realitate contorsionată vreme de trei decenii: teroriștii, cei care au ucis oameni la sfârșitul acelui decembrie, n-au fost decât securiștii care astăzi, nejudecați și nepedepsiți, continuă să dezinformeze și să mascheze adevărul. Să mă corectați dacă greșesc! Stimate domnule Andrei Ursu, cum s-a născut această carte și ce aduce nou în peisajul închinat Revoluției din 1989?

- Andrei Ursu: Nu greșiți, chiar ați surprins concis și cu precizie realitatea crimelor de la Revoluție și mistificarea ei. Cartea s-a născut dintr-o succesiune de conversații pe care le-am avut în urmă cu mai bine de trei ani cu Mădălin Hodor la CNSAS. Pe atunci fiecare lucram la alte teme și studiam alte dosare. Eu documentam metoda Securității de a camufla represiunea politică prin deghizarea actelor de opoziție în infracțiuni de drept comun (asa cum au facut-o și în cazul tatălui meu, Gheorghe Ursu). Ceaușescu nu suporta existența disidenților și nici publicitatea negativă în exterior. Pe lângă reprimarea și anihilarea opozanților, Securitatea a avut misiunea să-și disimuleze represiunea - cu precădere sub acoperirea miliției, dar și a procuraturii (Am publicat pe tema asta studiul „«Discernământul politic și juridic» al Securității. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceaușescu”, în Noua revistă de drepturile omului (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_1/NRDO%202018_1_ursu.pdf). În acea perioadă Mădălin mi-a atras atenția și asupra disimulării represiunii de la Revoluție, dar și a contrarevoluției de după 22 decembrie și a mistificărilor ulterioare. Foștii securiști au operat o dezinformare complexă, vreme de trei decenii. Cum bine spuneți, narațiunea Revoluției a devenit astfel contorsionată.

Planurile Securității pentru „lupta de rezistență”

- Nu că nu s-ar fi aflat de ceva vreme...

- E adevărat. Revenind, tot colegul mi-a semnalat și planurile Securității pentru „lupta de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”. Erau planuri pentru readucerea la putere a lui Ceaușescu în cazul unei revolte interne sau lovituri de stat militare. Faptul că teroriștii au fost cadre de Securitate și asociați ai acestora, deplin conspirati, s-a știut sau s-a intuit pe scară largă în timpul Revoluției și imediat după. Mădălin a observat cum acțiunile trăgătorilor din decembrie se suprapuneau perfect pe planurile respective. Scrisesem o serie de articole pe contributors.ro („Cosmetizarea «patriotică» a unui criminal”). Lucrând și cu un coleg american cu un doctorat în istoria Revoluției române, am zis că trebuie să scoatem la iveală acest material probator. În decembrie 2018 am publicat, tot în Noua revistă de drepturile omului, „«Cine a tras în noi după 22» - studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989” (https://www.revistadrepturileomului.ro/assets/docs/2018_4/NRDO-4-2018-studiu.pdf). Cartea apărută recent e o dezvoltare a acelui studiu.

Zeci de mii de gloanțe lipsă

- Și ce aduce nou? Ați descoperit documente necunoscute până astăzi?

- În ultimul an am descoperit în arhiva CNSAS și alte documente care demonstrează fără dubiu că Securitatea nu a fost dezarmată pe 22 decembrie. E vorba de procese verbale de predare a armamentului către armată, care s-a făcut abia pe 4 ianuarie '90. E clar că securiștii au tras masiv (am descoperit zeci de mii de gloanțe lipsă pentru acea perioadă). În carte arătam unele din tipurile de arme și gloanțe, inclusiv de calibru special, cu luneta, cu infraroșii sau laser, care nu se aflau în dotarea armatei. Am găsit că erau în schimb în dotarea direcțiilor de Securitate, care le-au folosite la Revolutie. Mai mult, cu astfel de gloanțe au fost uciși și răniți oameni în acele zile. Pe lângă sute de declarații de martori din dosarele existente (ignorate de ani de zile de procurori) am adunat și mărturii inedite. Oameni care nici măcar nu au fost audiați sau ale căror mărturii nu au fost corect consemnate. Evident, pentru a nu-i deranja pe securiști. Este o tragedie pentru conștiința noastră, ca popor, că nu s-a făcut dreptate, că nu ne cunoaștem istoria, că am lăsat-o pe seama securiștilor.

„Temperarea” Revoluției și infiltrarea noii Puteri

- Ce i-a mânat în luptă pe acești securiști, ca să mă exprim așa? Menționați că, la un moment dat, securiștii au mers la două capete, pentru ca, ulterior, să se infiltreze în structurile noii puteri și să manipuleze, din poziții-cheie, cursul evenimentelor. Dar n-au avut oare acești securiși și alte avantaje? Și mă refer concret la (re)așezarea în fruntea bucatelor postdecembriste.

- Așa este, și-au creat până la urmă avantaje uriașe. De fapt, avantajele au decurs din însăși manipularea evenimentelor și din pozițiile în care s-au infiltrat în structurile noii puteri. Să nu uitam că până pe 22 decembrie misiunea de bază Securității a fost menținerea la putere a dictatorului. Pe 22, rețeaua de rezistență a declanșat planul de luptă de mult stabilit, cu scopul principal de a genera panică în rândurile armatei și ale populației, pentru a crea condițiile revenirii lui Ceaușescu. În retrospectivă, această posibilitate era din ce în ce mai improbabilă, însă lupta a continuat conform planului. Scopurile s-au adaptat rapid. Revenirea lui Ceaușescu era oricum strâns legată de păstrarea puterii lucrătorilor din Securitate. Plus imunitatea lor, libertatea de acțiune, dosarele. Vlad ar fi putut să dezamorseze lupta asta, însă nu a făcut-o, evident vizând și alte avantaje. Spera în acest fel să-și păstreze poziția, să proiecteze o imagine de forță prin care să continue să insufle teama. Și să-i convingă astfel pe reprezentanții noii puteri că nu numai el, ci întreaga instituție le este indispensabilă. Așa au reușit „temperarea” Revoluției și infiltrarea în noua putere.

În fruntea bucatelor. Din nou

- Este o supoziție. Există însă și dovezi palpabile?

- Din dosarele pe care le-am cercetat recent la CNSAS rezultă că direcțiile și unitățile DSS n-au luat pauză decât câteva zile, cam până pe 9 ianuarie '90. După acea dată au revenit treptat la serviciu, continuând cam aceleași activități. Doar Ceaușescu dispăruse din planuri. Apoi, pur si simplu prin pozițiile pe care și le-au păstrat – cu tot cu dosare ca instrumente de șantaj, rețele informative conspirate, ofițeri acoperiți în alte structuri, posesori de tehnică operativă și depozite secrete de armament - și-au asigurat controlul asupra noilor instituții de forță. Majoritatea au fost cooptați în SRI, SPP, 0215, Jandarmerie, SIE etc. Și colaboratorii lor din parchetele militare și din justiție au rămas în general pe loc. Securiștii și-au asigurat astfel și impunitatea pentru crimele din timpul dictaturii și de la Revoluție. Să nu uităm nici de rețeaua de comerț exterior, fondurile în valută ale lui Ceaușescu etc., care erau în întregime în mâna unor unități ale DSS. De aici și (re)așezarea, cum bine spuneți, în fruntea bucatelor postdecembriste: import/export, bănci, asigurări, mass-media, partide politice.

Citiți zilele următoare (evz.ro), în continuarea dialogului cu cercetătorul Andrei Ursu, adevărul în legătură cu scenariul potrivit căruia, în 1989, liderul Rusiei, Mihail Gorbaciov, era pregătit să invadeze România, dar și multe alte episoade extraordinare legate de eterna poveste a comunismului românesc.

Andrei Ursu este inginer de software în SUA, cercetător asociat la CNSAS, membru fondator al Fundaţiei „Gheorghe Ursu”. A publicat seria „Cosmetizarea «patriotică» a unui criminal” (contributors.ro, 2017) şi studiile „«Cine a tras în noi după 22». Studiu asupra vinovăţiilor pentru victimele Revoluţiei Române din decembrie 1989” (în colab., Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018) şi „«Discernămîntul politic şi juridic» al Securităţii. Deghizările represiunii în timpul regimului Ceauşescu” (Noua Revistă de Drepturile Omului, 2018). Este interesat de problematica istoriei represiunii din perioada comunistă şi a Revoluţiei. A fost distins cu Premiul Noii Reviste de Drepturile Omului (2017) şi Premiul GDS (2000).

Stați cu ochii pe evz.ro!