„Am cercetat munţii din cinci continente”, scria Ruzo, „dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

Ruzo constata că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stancă de pe platoul Marcahuasi din Peru. Ansamblu denumit de el Monumentul Omenirii… Peruanul a ajuns la concluzia că de fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Iar acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului“ în apropiere.

Mesaje în piatră

Profesorul Daniel Ruzo (1900-1991) – doctor, arhitect, filosof este cel care s-a străduit să descifreze mesajele încifrate în piatră ale civilizaţiei de dinainte de Potop. Totul a pornit când prietenul său Enrique Dammert i-a arătat o fotografie a unei stânci cu chip de om de pe Platoul Marcahuasi, din Peru, aflat la o altitudine de 3.600 de metri şi acest lucru se petrecea în 1952. Astfel a început o pasiune de o viaţă. Ruzo şi-a petrecut 9 ani în Anzi, cartografiind o parte a “geografiei sacre”. „Capul unui Inca”, prima sculptură cercetată de Ruzo, înfăţişează 14 tipuri umane, de aceea a şi denumit-o „ Monumentul umanităţii”. Platoul peruan este străbatut de vaste galerii şi tuneluri, care alcătuiesc o misterioasă reţea cu funcţionalitate religioasă.

În urma descoperirilor publicate în lucrarea sa „Pe urmele Zeilor Soarelui”, Ruzo a pornit o serie de cercetări în toate colţurile lumii. Mulţi au contestat teoria lui, susţinând că sculpturile megalitice în stânci sunt rezultatul intemperiilor.

Studiu amplu

Conform teoriei cercetătoarei Cristina Panculescu, care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu despre care se spune că a ajuns la un moment dat “pe biroul” Elenei Ceauşescu,  în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se află un centru energetic. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori“, concluziona studiul, finalizat în 1988 şi înaintat către C.C. al P.C.R. Cercetătoarea demonstra, printre altele, că acest “Centru” reprezintă o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică masurabilă, care se manifestă ciclic. Şi constata că din 1986, intensitatea centrului s-a amplificat.

Se spune că însuşi Ceauşescu era interesat de “povestea” Sfinxului. Daniel Ruzo i-a îndemnat pe cercetătorii români, care l-au însoţit în peregrinările sale prin Bucegi, să cartografieze anumite “zone”.
Se pare că unii dintre cei care l-au însoţit pe Ruzo în România erau “cercetători” ai Securităţii, trimişi să vadă ce face „nebunul” şi să întocmească rapoarte pentru Cabinetul 2, respectiv Elena Ceauşescu. În plus, Nicolae Ceauşescu ar fi înfiinţat o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale. Cartea „Viitor cu cap de mort“ (2008), de Radu Cinamar face referire la descoperiri ale Departamentului Zero (cu “însărcinări speciale”) al Securităţii, care ar fi fost înfiinţat în 1968, din ordinul lui Ceauşescu, “pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite”, după exemplul SUA, URSS şi China.

Devine viaţă

La mult timp după ce Ruzo a studiat Monumentul Omenirii, cercetători peruani, dotaţi cu aparatură modernă, au identificat pe Platoul Marcahuasi 22 de vortexuri energetice pe care le-au numit „cruzes”, „cruci”, formate din trei tipuri diferite de energie…
În 1999, cercetătorul Vasile Rudan efectua un studiu asupra unei  zone din Bucegi şi observa accidental că pe o pantă cu o suprafaţă de un kilometru pătrat, în preajma Vârfului Doamnei, organismul se încarcă energetic, toate funcţiile fiind revigorate. Măsuratorile indicau “o anomalie magnetică atipică”, iar cercetatorii au denumit zona “Gura de Rai”, conform unei legende populare , care spune că „la îngemănarea Cerului cu Pământul viaţa trece prin moarte şi moartea devine viaţă”…