SECRETELE unei DEPENDENTE DE OPIU au fost dezvăluite! Este vorba despre o tânără din PARIS, de o rară FRUMUSEȚE

SECRETELE unei DEPENDENTE DE OPIU au fost dezvăluite! Este vorba despre o tânără din PARIS, de o rară FRUMUSEȚE

Iarnă la Paris, romanul lui Imogen Robertson – un thriller istoric pătrunzător, întunecos şi opulent din Parisul perioadei Belle Époque – aduce în prim-plan un complot meşteşugit artistic, detalii istorice bogate şi personaje puternice şi memorabile.

Maud Heighton vine la Paris pentru a învăţa să picteze la faimoasa Academie Lafond, dar şi pentru a scăpa de constrângerile şi sărăcia din micul său oraş natal. Această aventură presupune mult curaj, pentru că viața la Paris este foarte scumpă. În vreme ce colegele sale se bucură din plin de strălucirea oraşului şi de beneficiile unei vieţi lejere şi boeme, Maud alunecă periculos spre o existenţa sordidă. Fiind pe punctul de a muri de foame şi de frig în iarna pariziană, ea acceptă să devină însoţitoarea tinerei şi frumoasei Sylvie Morel. Dar aceasta are un secret: dependenţa de opiu. Pe măsură ce Maud se afundă tot mai mult în lumea lui Morel – o lume a eleganţei şi a luxului –, secretele acesteia devin și secretele ei.

Cine este Imogen Robertson?

Imogen Robertson a crescut în Darlington, a studiat rusa şi germana la Cambridge şi locuieşte în prezent în Londra. Înainte de a se ocupa exclusiv de scris, ea a fost regizor de film, de televiziune şi de radio. Imogen Robertson a fost nominalizată de două ori pe lista scurtă pentru CWA Ellis Peters Historical Dagger.

„Am fost nevoită să şi respir în timp ce am citit Iarnă la Paris, dar nu aş putea să vă spun când. Povestea întunecată a lui Robertson din Oraşul Luminilor îl va bântui pe cititor mult timp după ce cartea a fost închisă.“ Erika Robuck, autoare a bestsellerului Hemingway’s Girl

„Romanul lui Imogen Robertson este mai mult decât captivant. Cu personaje tulburătoare şi fascinante, o linie a povestirii delicios manevrată şi un oraş care uneori este strălucitor într-un mod seducător, iar alteori întunecat și plin de primejdii, romanul Iarnă la Paris este o adevărată desfătare pentru iubitorii de ficţiune istorică.“ Margaret Leroy, autoare a romanului The Soldier’s Wife

„Bogat precum un vin roşu desăvârşit, romanul Iarnă la Paris reuşeşte să satisfacă cele mai întunecate dorinţe ale cititorului de a fi hipnotizat într-un mod misterios. Cu detalii orbitoare ale perioadei Belle Époque şi un complot electrizant, Robertson izbuteşte să creeze cu mult rafinament un impresionant thriller istoric al intrigii şi al trădării… O lectură obsesivă.“ Sarah McCoy, autoare a bestsellerului internaţional The Baker’s Daughter.

 

Ne puteți urmări și pe Google News