Ședința din Parlament pentru adoptarea schimbărilor aduse legilor penale ne-a scos la iveală un nou personaj, până acum absent sau prezent doar în plan secund, când era vorba de lupta PSD cu Statul Paralel. E vorba de Gabriel Vlase, cel care a condus „ostilitățile”, administrând maratonul legislativ în favoarea colegilor săi de coaliție. Dincolo de spectacolul din care nu au lipsit nici gesturile obscene, interesant este că primul om desemnat de Klaus Iohannis pentru o funcție publică după destul de mult timp a condus ședința în care au fost adoptate legi împotriva cărora vor lupta îndelung chiar președintele și partidul din care provine, PNL.

Este evident că aceste legi vor intra în vigoare peste destul de mult timp (adoptarea unei Ordonanțe de Urgență cu aceleași prevederi este greu de crezut că se va întâmpla, fiind vorba de un caz flagrant de dublă legiferare). Se va merge la Curtea Constituțională, poate chiar de două ori, cu o sesizare a partidelor din Opoziție și una a Președinției, poate chiar la o retrimitere la Parlament, înainte ca ele să fie în vigoare.

Felul în care Vlase a condus ședința mi-a demonstrat că va fi votat de colegii săi pentru șefia Serviciului de Informații Externe și că desemnarea sa nu era nici pe departe o „lovitură de maestru” care să producă seisme în PSD și disconfort lui Liviu Dragnea, ci a fost rodul neputinței lui Iohannis de a-și impune un favorit la conducerea Serviciului, în condițiile în care așteptarea unui moment favorabil risca să se prelungească dincolo de momentul pensionării generalului Silviu Predoiu, eternul interimar șef al SIE. Lăsându-l acum pe Vlase, mă întorc la Protocolul desecretizat și, după ce l-am citit, i-am înțeles pe cei doi președinți ai Înaltei Curți din perioada negocierii/semnării, august-septembrie 2009, de ce se grăbesc să-și decline orice responsabilitate legată de adoptarea acestui Protocol.

O să enumăr doar câteva prevederi care, după mine, încalcă multe din concepțiile pe care le aveam despre judecători. Iar responsabilitatea îi revine celui care a semnat din partea Înaltei Curți și nu a celorlalte instituții, deși, paradoxal, inițiatorii au fost cei de la SRI și Parchetul General, nu judecătorul sau judecătoarea care a acceptat prevederile. Multe alte specificații din text au fost discutate de destui comentatori, dar parcă astea au scăpat sau nu au fost subliniate destul, în opinia mea.

Președintele Înaltei Curți este cel care trebuia să vegheze ca repartizarea dosarelor să fie făcută aleatoriu, pe când acest document – sub pretextul că judecătorii care decid asupra mandatelor de urmărire pentru securitate națională au nevoie de „semnătură electronică” – tocmai asta prevede, „judecători special desemnați”: „Încheierea de şedinţă şi mandatul sunt semnate de judecători anume desemnaţi de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi vor avea ataşată (încorporată) o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat digital calificat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.”

O altă prevedere este cea legată de bazele de date la care cele trei părți cosemnatare ar fi avut acces. Citez, din nou, din Protocol:

„Punerea la dispoziţie – pe bază de reciprocitate, în limitele competenţelor Părţilor – a informaţiilor, datelor, documentelor şi materialelor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi asigurarea protecţiei acestora, în zona de competenţă, în conformitate cu prevederile actelor normative oficiale şi interne în materie”.

SRI cere mandatul pe siguranță națională din motivele care țineau de propria strategie, procurorul e implicat pentru a vedea dacă sunt infracțiuni, dar judecătorul veghează, în acea fază a urmăririi, doar la legalitatea măsurilor și la respectarea temeiniciei cererilor de prelungire, nu participă la munca efectivă de strângere de informații.

Apoi, tot legat de acest punct, trebuie văzut unde e documentul care limitează accesul SRI și al Parchetului General în arhivele ÎCCJ, pentru că așa cum apare formularea poți să te gândești la accesul nelimitat la arhive care sunt în administrarea președintelui Înaltei Curți.

 

Te-ar putea interesa și: