Secretele familiei lui Nicolae Ciucă. Cât de des își vizitează premierul părinții: „Nu au stat la discuții”
- Sabina Popescu
- 29 noiembrie 2021, 19:00
Despre carierea politică și militară a noului prim-ministru, Nicolae Ciucă, au ajuns multe informații la urechile românilor. Nu se cunosc foarte multe, însă, despre familia sa și felul în care își tratează părinții, nea Gigi și tanti Lucia, însă vom încerca să aducem puțină lumină asupra acestor aspecte în cele ce urmează.
Premierul Nicolae Ciucă a învățat, se pare, în familie ce înseamnă sprijin și ajutor reciproc. De altfel, chiar și la vârsta lor înaintată, părinții prim-ministrului nu renunță la aceste principii. Nea Gigi și tanti Lucia sunt oameni gospodari și „au tot ce le trebuie”. Cel mai sigur, l-au susținut și pe Nicolae Ciucă în ceea ce privește planurile și aspirațiile sale.
Cine sunt părinții lui Ciucă: „Au grijă, se ajută reciproc”
Premierul României pare să fi crescut într-o familie cu principii sănătoase de viață. „Nea Gigi și tanti Lucia sunt pe picioarele lor, au doar probleme de sănătate specifice vârstei. O tensiune un pic mărită, chestii de genul ăsta… Au grijă unul de celălalt, se ajută reciproc”, a dezvăluit primarul comunei Plenița despre familia premierului.
Mihai Calafeteanu a precizat că în ajutorul celor doi părinți ai premierului vin și „prieteni vechi, un pic mai mici ca vârstă, de vreo 60 de ani”, dacă este nevoie. În orice caz, „în general, se descurcă singuri”, a adăugat edilul localității natale a lui Nicolae Ciucă.
„Au o gospodărie frumoasă acolo, cu curte mare, cresc păsări, au tot ce le trebuie. Au și mașină, dar nea Gigi o conduce tot mai rar în ultimul timp și numai în localitate, când se mai duce la cumpărături. Probabil că, odată cu vârsta, l-au mai lăsat reflexele și nu vrea să mai riște nimic”, a povestit Mihai Calafeteanu.
Cât de des își vizitează Nicolae Ciucă părinții
Potrivit relatărilor primarului, ambii părinți ai premierului sunt vaccinați chiar și cu a treia doză de vaccin. „Nu au stat la discuții, sunt oameni responsabili”, a transmis edilul, completând că localitatea Plenița prezintă o rată de vaccinare de circa 50%.
„Nicolae trece pe la părinți când poate și el, că are programul aglomerat, dar mai des vine sora lui, care stă în Craiova. Pe băiatul lui Nicolae, Ștefăniță, nu l-am mai văzut însă de mult timp pe la noi, știu că lucrează la București”, a mărturisit Mihai Calafeteanu pentru Fanatik.
Nicolae Ciucă, cetățean de onoare al comunei în care s-a născut
Nicolae Ciucă s-a născut la 7 februarie 1967, în localitatea Pleniţa, judeţul Dolj. În anul 2022, primarul comunei, Mihai Calafeteanu, plănuiește să îl desemneze pe premier cetățean de onoare al localității în care a crescut.
Nicolae Ciucă a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu de la Sibiu, în 1988. A urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Arme Întrunite, în perioada 1993-1995. La un interval de cinci ani, a urmat cursul PSO (operaţii în sprijinul păcii), Centrul PfP, Bucureşti, şi cursul de limbă engleză, Academia Forţelor Terestre, Sibiu, iar în 2001, a participat la cursul JOINT şi operaţii multinaţionale, Centrul PfP, Bucureşti.
În anul 2003 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare, cu lucrarea Dimensiunea angajării Armatei României în operaţii întrunite multinaţionale, UNAP, Bucureşti, iar în anul 2004 a urmat Cursul de relaţii civili militari în Europa de Est şi Asia Centrală, Hulburt Field, Florida – SUA. Și-a mai aprofundat ulterior cunoștințele şi a obţinut masterul în Studii Strategice.
Ascensiunea militară a prim-ministrului României
În perioada august 1988-septembrie 1992 a fost comandant de pluton lansare, cercetare și instrucție la Regimentul 26 Mecanizat Rovine și la Batalionul 121 Cercetare, Craiova. Din septembrie 1992 până în octombrie 1993 a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii, batalionul 121 Cercetare, Craiova; în perioada iulie 1995-mai 1996, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată Rovine, Craiova.
Începând din mai 1996 până în mai 1997, Nicolae Ciucă a fost ofiţer de stat major în cadrul misiunii UNAVEM III, Angola, apoi, în perioada mai 1997-noiembrie 1998, a fost ofiţer de stat major în Biroul operaţii şi pregătire pentru luptă, Brigada 2 Mecanizată Rovine, Craiova. Comandant al Componentei Terestre la Exerciţiul multinaţional Blue Danube 2000; noiembrie 1998 – februarie 2001 – şef de stat major al Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab, Craiova.
Printre alte funcții importante ocupate în perioada anilor 2000, Nicolae Ciucă a fost comandant al batalionului infanterie participant la misiunea din Irak (ianuarie 2004-iulie 2004).