Sechestrată și dată pe mâna proxeneților! Altă familie ignorată de Poliție
- Condos Magda
- 28 septembrie 2019, 20:56
Tatăl unei fete din Dolj, Giorgiana Marin, care este premiantă, face eforturi disperate pentru a o găsi pe copila care a dispărut de acasă în urmă cu un an și jumătate
Tatăl unei fete din Dolj, Giorgiana Marin, care este premiantă, face eforturi disperate pentru a o găsi pe copila care a dispărut de acasă în urmă cu un an și jumătate, anunță antena3.ro.
Tatăl Georgianei a declarat sâmbătă, la emisiunea „Linia întâi”, că prietenul ei, mai mare cu mai mulți ani decât ea, ar fi responsabil de dispariția fetei. El spune că a depus plângere la Poliție la câteva luni după ce fata a plecat de acasă..
"Am crezut că totuși nu va fi un caz atât de ciudat și că o să vină acasă. Ultima discuție pe care a avut-o cu mine, în mai anul trecut, a cerut o sumă de bani pentru o datorie, cred. Eu din luna mai nu am mai vorbit cu ea", mărturisit bărbatul.
Bunica fetei din Dăbuleni a fost de nenumărate ori la poliție, făcând tot felul de demersuri pentru a o găsi. Bunica spune că a văzut-o ultima oară pe Giorgiana bătută și foarte speriată, fata spunându-i că a fost amenințată cu cuțitul de către patru bărbați.
Sunt indicii că fata ar fi ajuns pe mâna proxeneților, pe numele ei existând o amendă pentru practicarea prostituției pe centura Craiovei.
Atunci când bunica Georgianei s-a dus să plătească impozitul pe casă, a aflat că mai are ceva de plătit o amendă pentru prostituție pe numele Giorgianei. Bătrâna spune că fata nu a fost dusă însă și la poliţie, având în vedere că numele ei era implicat într-un dosar de dispariţie.