2-0 pentru Sebi Ghiţă în „meciul” cu DNA

Fostul deputat a fost achitat pe fond, ieri, de magistraţii Instanţei supreme în dosarul în care DNA l-a acuzat de intervenţii la şefi din Poliţie sau Parchete. În plus, arestarea lui Ghiţă a fost revocată iar cauţiunea i-a fost restituită.

Aproape 60 de milioane de lei i-au dat magistraţii înapoi lui Sebastian Ghiţă, bani plătiţi cu titlu de cauţiune atunci când fostul deputat a fost plasat sub control judiciar. Totodată, magistraţii au dispus ridicarea sechestrului de pe bunurile lui Sebastian Ghiţă şi au anulat mandatul de arestare emis pe numele său, atunci când acesta a fugit în Serbia.

Sebastian Ghiţă a fost achitat pentru toate capetele de acuzare: folosire de informaţii nedestinate publicităţii (fapta nu există), cumpărare de influenţă (fapta nu este prevăzută de legea penală) şi conducere fără permis (fapta nu este prevăzută de legea penală).

Achitări pe bandă

De asemenea, Viorel Dosaru, şef al IPJ Prahova la data presupuselor fapte, a fost achitat şi el pentru luare de mită, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului, întrucât faptele nu există. În 2016, Viorel Dosaru a petrecut câteva luni bune în arest preventiv şi şi-a pierdut şi funcţia de subsecretar de stat în MAI. Acum, chestorul s-a declarat „fericit şi mulţumit”. „Mă aşteptam la această decizie pentru că ştiam că sunt nevinovat”, a declarat Dosaru pentru Mediafax. Magistraţii l-au găsit nevinovat şi pe fostul şef al DGA Prahova, Constantin Ispas.

Tot o decizie de achitare a primit şi fostul şef al Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Liviu Tudose pentru folosire de informaţii nedestinate publicităţii şi luare de mită, întrucât faptele nu există. De asemenea, fostul procuror Aurelian Mihăilă a fost absolvit de vină pentru acuzaţiile de cercetare abuzivă. Decizia nu estre definitivă, putând a fi atacată cu apel la Completul de 5 judecători.

DNA îl acuza pe Sebastian Ghiţă că ar fi intervenit la vârful Poliţiei şi al Parchetului din judeţ pentru a obţine informaţii cu privire la cauzele penale în care era anchetat, în schimbul menţinerii în funcţie a şefilor acestor structuri. O parte a acestui dosar a fost instrumentată de procurorul Mircea Negulescu, zis „Portocală”, ale cărui abuzuri au fost dezvăluite de Andreea şi Vlad Cosma, copiii fostului şef al CJ Prahova, Mircea Cosma. În urma acestor dezvăluiri, „Portocală” a fost exclus din magistratură.

Dosar clasat iniţial

Iniţial, ancheta a pornit de la presupuse infracţiuni economice derulate de firmele „de casă” ale familiei Cosma, fiind apoi disjuns şi trimis în judecată separat. La un moment dat, DNA Central a intrat „pe fir”, în 2014.

Numai că, atunci, procurorul de caz Lucian Papici a clasat dosarul din lipsă de probe. „În urma exploatării auto rizațiilor emise în cauză s-a considerat că nu se impune prelungirea acestora întrucât, dincolo de orice îndoială rezonabilă, datele obținute nu au confirmat în niciun fel existența faptelor penale presupus comise. (...) Am apreciat că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale in rem, întrucât faptele nu există în materialitatea lor”, nota Papici în ordonanţa de clasare. DNA a obţinut, ulterior, în instanţă, redeschiderea dosarului.

 

Ghiţă, vizat de 5 dosare

În afară de această cauză, Sebastian Ghiţă este cercetat sau judecat în alte patru dosare penale, iar pe numale lui mai există un mandat de arestare emis în lipsă. El a mai fost achitat într-un dosar, respectiv în cel în care era judecat pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

Decizia, luată de instanţa supremă în septembrie 2017, a fost contestată de DNA la completul de 5 judecatori al ICCJ. Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

 

O anchetă marca „Portocală”

Pe 21 mai, la ultimul termen de judecată, procurorul DNA a cerut pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii. „În ceea ce îl priveşte pe Ghiţă, el şi-a construit o reţea informativ-operativă incompatibilă cu statul de drept”, a conchis procurorul. În absenţa lui Ghiţă, ceilalţi inculpaţi şi-au susţinut nevinovăţia.

Din punctul meu de vedere, acest dosar constituite o înscenare judiciară. Am aflat că iniţiatorul acestui scenariu a fost Negulescu (Mircea Negulescu - n.r.), fostul meu subordonat. Am putut să aflu despre cum au fost administrate probele şi principiul legalităţii a fost sacrificat”, declara, atunci, fostul procuror-şef Liviu Tudose.