Sebastian Lăzăroiu îi LAUDĂ pe Rareș Bogdan și pe Rogozanu pentru PRESTAȚIA lor în fața lui Băsescu!
- Radu Pădure
- 19 aprilie 2015, 16:57
Sebastian Lăzăroiu s-a adăugat valului de reacții stârnite de emisiunea de la Realitatea TV care l-a avut ca invitat pe fostul președinte Traian Băsescu.
Lăzăroiu apreciază că „singurii care s-au descurcat mai bine aseară (vineri - n.r.) au fost Rareș Bogdan și Costi Rogozanu”.
Astfel, fostul consilier prezidențial susține că Rareș Bogdan „e inteligent și are talente reale de moderator și debater”, „stăpânește bine niște subiecte și știe suficiente dedesubturi ca să-și încurce invitatul.”
Ceea „ce-l strică pe el e înclinația spre circ”. O altă greșeală a fost că a intrat în emisiune „nepregătit”: „Cu Traian Băsescu nu vii la emisiune direct de la grătar.”
În ceea ce-l privește pe Costi Rogozanu, acesta nu poate fi combătut „decât cu argumente de ordin ideologic”. „Sau îl poți înjura, ceea ce nu e OK”.
Lăzăroiu adaugă:
„Costi putea aborda evident mult mai safe povestea cu măsurile de austeritate. Decât Coșea, de exemplu, care a încercat să atace tehnic, dar aici nu avea nicio șansă, pentru că decizia din 2010 a fost mult și bine gândită pentru situația de atunci.”
În ceea ce-i privește pe ceilalți invitați, aceștia au fost „irelevanți”.
Prestația lui Octavian Hoandră i-a stârnit lui Lăzăroiu cea mai mare uimire:
„Iar Hoandră, nu știu, întotdeauna m-am întrebat ce caută omul ăsta într-un studio de televiziune. E genul de om pe care îl asculți ore în șir tot sperând că poți să-i dai dreptate pe o singură propoziție. Zadarnic.”