Seara când teatrul s-a auzit dintr-o cutie magică, direct în casele românilor!

Seara când teatrul s-a auzit dintr-o cutie magică, direct în casele românilor!teatru radiofonic. Sursa foto: AI

Pe 18 februarie 1929, România cunoștea o premieră absolută. Piesa de teatru „Ce știa satul”, scrisă în 1912 de Ion Valjan a fost transmisă la Radio România.

Dar oare cine au fost eroii acestei transmisii? Vorbim de autorul Ion Valjan și de actorii Maria Filotti, Romald Bufinsky și Victoria Mierlescu.

Ion Valjan - dramaturgul cu destin complicat

Ion Valjan (Ion Al.Vasilescu) s-a născut pe 16 decembrie 1881 la Turnu Măgurele. A fost toată viața un om de teatru, având funcții înalte, inclusiv pe cea de Director al Teatrelor în 1923-1926, după ce fusese Director al Teatrului Național din București. A fost avocat, memorialist.

A peregrinat ca elev, de la Măgurele, la Giurgiu, la Ploiești (școala primară și gimnaziul), Severin și Brăia (liceul). Studiază Dreptul la Iași și devine doctor în Drept la Paris. A fost arestat în 1950, murind în Penitenciarul Văcărești în 1960. Piesa „Ce știa satul” privește sarcastic infidelitățile ueni soții de care soțul, evident nu știa.

Teatrul Metropolis

Teatrul Metropolis. Sursa foto Facebook

Maria Filotti -steaua scenei brăilene

Maria Filotti a văzut lumina zilei la 9 octombrie 1883, în localitatea Batogu din județul Brăila. În 1895, Maria Filotti  a absolvit școala primară, la Brăila, perioadă în care ia contact cu lumea teatrului prin spectacolele ambulante desfășurate de către artiști amatori și itineranți.

Din 1906, a semnat contractul cu Teatrul Național din Iași. În 1907, după mai multe ezitări, a acceptat să intre în echipa Teatrului Național din București. Cariera Mariei Filotti numără 167 piese, 45 roluri principale, fiind timp de trei decenii profesoară la instituția unde s-a format, asemeni Aristizzei Romanescu.

Maria Filotti reprezentat România în Societatea Universală de Teatru, ca membră a Comitetului Internațional, a fost lideră a Sindicatului Artiștilor Lirici și Dramatici. A primit distincții, premii.

Maria Filotti a decedat la 5 noiembrie 1956. Azi, Teatrul din Brăila se numește ”Maria Filotti”, denumire dată în 1969.

Romald Bulfinsky - actor oltean cu o carieră la Craiova, Iași București

S-a născut la 22 noiembrie 1878, la Craiova.  Urmează școala primară și gimnaziul la Craiova, finalizează liceul la Brăila la 1900. A jucat mai întâi în trupa Societății Literare din Brăila. În 1902, a debutat  pe scena Naționalului din Craiova, în piesa Vlaicu Vodă. A jucat și pentru Teatrul Național din Iași, pentru Teatrul Național din București, pentru Teatrul Mic și din nou pentru Teatrul Național din București.

S-a pensionat în 1936, dar a continuat să colaboreze cu Trupa Ventura și apoi să colaboreze cu regizorul Sică Alexandrescu. A fost în 1947-1948, director al Teatrului Național din Craiova. A decedat pe 12 ianuarie 1958, la București.

Victoria Mierlescu - o mare actriță

Victoria Mierlescu a trăit între 18 septembrie 1905, când s-a născut la Giurgiu și 14 mai 1992, când a decedat la București. A jucat în teatru, film,  a fost actriță de voce. A jucat în filme ca „Politica cu delicatese”, „E atât de aproape fericirea”,  „Secretul lui Nemesis”, „Ochii care nu se văd”, „Prea cald pentru luna mai”.

Așadar, acum 97 de ani, Teatrul debuta în Radio-ul românesc.

 

Ne puteți urmări și pe Google News