Se schimbă legea pensiilor! Klaus Iohannis a semnat decretul. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare

Se schimbă legea pensiilor! Klaus Iohannis a semnat decretul. Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Administrația prezidențială a anunțat joi, 28 aprilie, faptul că președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Astfel, pe lista celor care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare se mai adăugă câteva localități.

Klaus Iohannis a promulgat joi actul normativ care vine în completarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Actul semnat de președinte are ca scop extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare, cu persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zone afectate de poluare, precum și pe o rază de 8 km în jurul acesteia.

După promulgare, pe lista zonelor pentru care locuitorii acestora pot beneficia de reducerea vârstei standard vor fi introduse localitățile Avram Iancu din județul Alba, Ișalnița din județul Dolj și Tulcea din județul Tulcea.

Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare

Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani fără penalizare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Legii nr. 263/2010, zonele pentru care se aplică reducerea vârstei de pensionare sunt:

  • Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Lupșa, Ocoliș, Roșia Montană și Zlatna din județul Alba,
  • Băița din județul Bihor,
  • Bacău și Onești din județul Bacău,
  • Maieru, Rodna și Șanţ din județul Bistrița-Năsăud,
  • Crizbav, Feldioara, Victoria și Făgăraș din județul Brașov,
  • Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin,
  • Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj,
  • Năvodari din județul Constanța,
  • Baraolt din județul Covasna,
  • Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița,
  • Ișalnița din județul Dolj, Galați din județul Galați,
  • Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Urdari și Turceni din județul Gorj,
  • Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Șoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara,
  • Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița,
  • Săvineşti din județul Neamț,
  • Brazi și Ploiești din județul Prahova,
  • Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava,
  • Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș,
  • Tulcea și Mina Altân Tepe din județul Tulcea,
  • Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea.