Nici nu ȘTIȚI ce i se poate ÎNTÂMPLA lui Dan DIACONESCU

Nici nu ȘTIȚI ce i se poate ÎNTÂMPLA lui Dan DIACONESCU

Legea recursului compensatoriu, care a dus la liberarea din pușcării a peste 500 de deținuți, încă din prima zi a aplicării, de s-a mirat și promotorul ei, ministrul Tudorel Toader, este pe cale să-l ajute și pe Dan Diaconescu să-și recapete libertatea.

Se pregătește un nou val de eliberări din penitenciare, pe Legea recursului compensatoriu, iar unul dintre cei care ar putea beneficia de legea lui Tudorel Toader este chiar fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, care și-a ispășit peste jumătate din pedeaspă. 

În perioada următoare în comisiile de eliberare condiționată intră 500 de deținuți de la Penitenciarul Jilava. Iar între 50% şi 75% dintre ei ar putea ieși din închisoare. 

La fel se întâmplă și cu aproximativ 400 de condamnați de la penitenciarul Rahova, printre care și Dan Diaconescu, care a fost condamnat la cinci ani și șase luni pentru șantaj

În această situație sunt 3300 de condamnați din toată țara. 

Pe 19 octombrie, în prima zi de aplicare a legii recursului compensatoriu, 529 de deținuți care şi-au ispăşit pedeapsa în întregime au fost eliberaţi. Cei mai mulţi sunt hoţi, tâlhari şi violatori.

Ne puteți urmări și pe Google News