
ESTIMARE. Preţurile proprietăţilor imobiliare vor scădea uşor începând cu sfârşitul acestui an, odată cu creşterea ofertei de case noi, susţine Varujan Vosganian, ministrul economiei şi finanţelor.
El nu vede însă niciun pericol ca piaţa imobiliară să scadă în perioada următoare. „Cei care spun aşa sunt investitorii obişnuiţi să investească un leu şi să scoată doi. Însă preţurile nu vor mai creşte la acelaşi nivel ca până acum“, a declarat Vosganian. Ministrul a mai precizat că, dacă retrocedările s-ar fi făcut „în anii ’90, ar fi existat mai mult spaţiu imobiliar de manevră“. Adică, presiunea asupra ofertei imobiliare ar fi fost mai mică.
Recomandările noastre