Evenimentul Zilei > Sport > Scrima la perfectul simplu. Spadasina Loredana Dinu, reîncarnarea feminină și oltenească a celebrului D’Artagnan
Scrima la perfectul simplu. Spadasina Loredana Dinu, reîncarnarea feminină și oltenească a celebrului D’Artagnan

Scrima la perfectul simplu. Spadasina Loredana Dinu, reîncarnarea feminină și oltenească a celebrului D’Artagnan

Dacă ar fi trăit în alte timpuri, astăzi am fi învățat despre ea și camaradele sale, din cărțile de istorie. Și-au cucerit gloria, precum marii condotieri ai lumii, cu spada în mână. Când e la muncă, se îmbracă numai în alb, obiectul muncii sale împunge și poate să taie, dar nu e doctoriță.

Când e la muncă, se îmbracă numai în alb, obiectul muncii sale împunge și poate să taie, dar nu e doctoriță. Când se mișcă are grația unei balerine, dar nu poartă tutu și nici nu merge pe poante. Poartă o mască pe față, dar nu e, nicidecum, Zorro deși, când și-o dă jos, are un zâmbet ca al lui Catherine Zeta Jones, din remakeul după filmul omonim care l-a consacrat pe Alain Delon. Se duelează, la propriu, ca în Evul Mediu, cu arma în mână. Dar nu într-o pădure, la răsărit, ci într-o sală, iar martorii se numesc arbitri. Iar la sfârșitul luptei nimeni nu moare și ea primește, aproape de fiecare dată, o medalie și multe, foarte multe aplauze. Dacă Alexandre Dumas – tatăl ar trăi astăzi, și ar fi român, personajele sale din „Cei trei mușchetari” n-ar mai fi bărbați, ci femei, iar pe ea ar imortaliza-o în pielea lui D’Artagnan, iar celorlalte trei camarade de bătălie le-ar încredința rolurile lui Athos, Porthos și Aramis, dar cu numele lor real: Anamaria Popescu, Simona Gherman și Simona Pop. Eroina noastră are o meserie desprinsă parcă din romanele copilăriei. Loredana Dinu este spadasină!

A dat păpușile copilăriei pentru o sabie

Este campioană olimpică en-titre la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, dublă campioană mondială – în 2010 și 2011 și cvadruplă campioană europeană – în 2006, 2008, 2011 și 2015, tot pe echipe. Am ratat ceva important?

 

Loredana Dinu zâmbește, cochetă: „Nu! Cred că le știți mai bine decât le țin eu minte”. Apoi, lasă modestia deoparte, cum îi stă bine unei luptătoare: „La noi, să iei o medalie a devenit o rutină! Poate o să pară că mă laud, dar nu, nu mă laud!”.

Când sunt mici, fetițele se joacă cu păpuși iar băieții cu săbii, pistoale sau praștii etc. Băieții se „bat” cu săbii de lemn sau de plastic cu alți băieței. Ea ce făcea, la Craiova – de unde se trage – când era mică? Pufnește în râs, amuzată: „Eu fac parte din prima categorie. M-am jucat cu păpușile până pe la 11 ani, că la 12 am început scrima. Eram fericită, le făceam hăinuțe, costumașe, eram ca orice fetiță obișnuită! Am avut o copilărie cum azi nu mai e, din păcate… Stăteam cu copiii, cu cheia de gât, în fața blocului, până mă striga mama să urc la masă”.

„Scrima m-a ales pe mine, nu eu pe ea!“

A venit la întâlnirea de la restaurantul Select, din spatele Guvernului, întrrochiță bej și sandale asortate. Are membre lungi, cum îi stă bine unei scrimeure și e foarte elegantă în gesturi. Fetele își doresc să devină, când vor fi mari, actrițe, balerine, dansatoare, doctorițe, profesoare… Nicidecum spadasine! La ea cum s-a nimerit? Care a fost declicul? Ridică din umeri: „La vârsta aceea, cam aia vroiam și io… Îmi doream o meserie feminină, dar și impunătoare…, să am un rol important!”. Povestește că declicul s-a produs la școală, în clasa a IV-a, când mai mulți antrenori au venit la „scouting”: „Aș fi vrut handbal, volei sau baschet, dar nu eram înaltă. Nu m-au selectat și mi-a părut rău… Când a venit antrenorul de scrimă, am ridicat mâna, într- o doară, dar nici nu știam bine ce înseamnă asta! Cred că scrima m-a ales pe mine, nu eu pe ea!”.

A renunțat la sport doi ani. A revenit și a luat aurul olimpic

A vrut vreodată Loredana să renunțe? Dacă da, de ce, și ce a făcut- o să se întoarcă pe planșă? Spadasina olimpică recunoaște că au fost multe astfel de momente: „Mai ales când eram junioară. Când luam câte un opt la școală, vroiam să renunț, dar mă răzgândeam. O vacanță sabatică, de doi ani, mi-am luat după Olimpiada de la Londra. Am făcut-o pentru familie. Dar soțul meu mă susține în orice decizie. M-am reîntors, în 2015 pentru o medalie olimpică. Am luat-o!”, e mândră Loredana Dinu. A meritat cariera? Este mulțumită de latura financiară? Se stingherește: „Până acum, da. Voi avea o rentă viageră, după retragere. Nu știu cât va fi, dar sigur peste două salarii medii pe economie”. Probabil, va lua cam 4.000 de lei. Puțin pentru un olimpic de top dar, dacă adaugi și salariul pe care îl ia de la clubul Dinamo, e un venit bunicel.


Elegantă, frumoasă și talentată


„Scrima din Evul Mediu s-a stilizat!”

Are o manichiură de model, e machiată discret și accesorizată minimalist cu cercei minusculi, un inel și, evident verigheta, că e măritată. A venit și cu medalia câștigată la Rio. E grea și greu de obținut. Oamenii simpli asociază scrima cu filmele de capă și spadă: Zorro, Fanfan la Tulipe, Contele de Monte Cristo sau, la noi, de pildă, celebrul Nemuritorii… Care e diferența între sportul ei de azi, ce vedem în filme și scrima din Evul Mediu? „Practic, nicio legătură!”, râde spadasina. „Ce facem noi, pe planșă, nu are legătură cu ceea ce făceau personajele interpretate de Alain Delon, Gerard Philipe sau Sergiu Nicolaescu. Generația mea e obișnuită mai mult cu Banderas…”. Și izbucnește într-un râs molipsitor: „Părinții îmi mai zic, din când în când, Zorro”. Recunoaște că un spadasin din Evul Mediu ar bate-o rău: „Înainte aveau mișcări ample, bazate mai mult pe forță! Acum, rolul cel mai important îl are tactica. Scrima de pe vremuri s-a stilizat! Noi exersăm procedee ani de zile și le îmbunătățim. Pe atunci se mergea mai mult pe instinct”.

Se abține de la „oltenisme”

Cum arată ziua unei scrimeure? Răspunsul e tranșant: rutină. „Deșteptarea la 7.30, micul dejun, fără restricții, dar fără excese, pregătirea pentru antrenament și antrenamentul care sare de două ore. Apoi, prânzul, o oră de odihnă și alt antrenament. La final cina și acasă, unde mă așteaptă soțul…“. Păi, de la spadă la cratiță? Se distrează: „Nici chiar așa… Bogdan mă înțelege și mă susține întodeauna”. Chiar așa!? E olteancă. Cum e viața la perfectul simplu? Moare de râs: „Miemi place viața oltenească! Numa’ cu prazul nu m-am împăcat. Nouă ne place să trăim mai alert! Nu m-aș acomoda cu ardelenii, n-aș putea să intru în ritmul lor. La București m-am străduit să vorbesc mai rar și să folosesc cât mai puțin perfectul simplu”. În 90 de minute, cât a durat interviul, n-a scos pe gură niciun fusei sau făcui.

Toate pentru una! Una pentru toate!

Totuși, în percepția colectivă, sporturile cele mai feminine sunt gimnastica și patinajul artistic… Cum de a pus mâna pe spadă? Nu e prea greu pentru o fată? Zice că pofta vine mâncând. „Eu m-am îndrăgostit de sportul ăsta în timp. Am avut ceva rezultate la categoria «copii» și, uite-așa, m-am virusat!”. Dar rezultatele mari le-a obținut în echipă. Lozinca mușchetarilor este: „Toți pentru unul, unul pentru toți!”. Același slogan e valabil și pentru Ana Maria Popescu (fostă Brânză), Simona Gherman, Maria Popescu și Loredana Dinu. Cei trei mușchetari ai lui Dumas se numeau Athos, Porthos și Aramis. În formula lor, cine e D’Artagnan și cine ceilalți? E în încurcătură, dar iese repede: „Porthos – cel puternic – este Ana Maria, Athos – înțeleptul – e Simona Gherman, Aramis – sensibilul credincios – Simona Pop, iar neastâmpăratul D’Artagnan cre’ că sunt eu… Deși, în scrimă, unde ne ținem de reguli, nu fac chiar ca eroul lui Dumas”. E limpede. D’Artagnan era gascon. Un fel de oltean francez.

Ar fi vrut floreta, e îndrăgostită de sabie, dar e cea mai bună spadasină

Floreta e mai artistică, deși suprafața de țintă e doar trunchiul, la sabie – cea mai spectaculoasă ramură a scrimei – se adaugă capul. Spada e cea mai grea. Oriunde atingi primul ai tușă, oriunde ești împuns primul ai pierdut. De ce spada? N-a avut de ales: „În momentul acela, la Craiova, se selectau copii doar pentru spadă. Și acum e la fel! Dacă aș fi avut de ales, poate aș fi devenit floretistă… Dar antrenorul meu, Dumitru Popescu, care din păcate ne-a părăsit, m-a învățat și multe procedee de floretă, care mi-au folosit”. Recunoaște, însă, că sabia e cea mai spectaculoasă probă: „Mai ales la băieți! Au o viteză fantastică. Avem și noi, da’ nu ca ei…”.

70.000 de euro, o mașină și un mormânt

A câștigat tot ce putea câștiga o spadasină. Unele medalii le-a luat chiar de mai multe ori. Se gândește la retragere? Se rușinează: „În această perioadă vreau să acord mai mult timp soțului. Când voi fi complet relaxată, fără emoții, voi hotărî dacă spun pas sau continui. Și, e timpul pentru un copil…”. Autoritățile, adică oficialii de la Comiteul Olimpic au promis premii importante pentru medaliații de la RIO: bani, o mașină… Ce a primit până acum și ce urmează? S-a anunțat că vor primi și locuri de veci. În ce cimitir? Nu erau mai bune niște locuri de parcare gratuite? Medaliata cu aur dă din umeri: „Până acum nu am primit nimic. Dar vom lua! Premiul dublat de 35.000 de euro și un Renault Kadjar. Locul de veci e un <> că suntem cetățeni de onoare ai Bucureștiului. A circulat știrea pe net, prin presă…, noi nu știm nimic, da’ am prefera, mai degrabă, o parcare gratuită”.

La Rio i s-a rupt treningul

S-a tot scris că au fost probleme cu echipamentul primit la Olimpiadă. Așa de prost a fost? „Da! E adevărat. Nu pot nega, din păcate. Mie mi s-au rupt pantaloni de trening! S-a deșirat materialul pe cusătură… Trebuie niște măsuri, să nu mai treacă nimeni prin asta”. Așa este. Sportivii s-au simțit umiliți. Ea are tot dreptul să spună asta. Dar restul, că am avut la Rio doar o medalie de aur – a celor patru scrimeure, una de argint și trei de bronz, din care una retrasă, la haltere, pentru dopaj. E cea mai slabă performanță a României la o Olimpiadă, din ultimii 70 de ani. E limpede că ceva merge prost. Cum vede îndreptarea? „Chiar dacă sportul românesc e în declin, scrima nu este! Soluții? Banii să fie alocați corect, pe discipline. România mai are nevoie de 20 de săli de scrimă! Nu mai vorbesc de alte sporturi!”.


Loredana Dinu, Simona Gherman, Simona Popa și Ana Maria Popescu „gustând” victoria din plin


Coșmarul spadasinelor chinezoaice

În orice meserie sunt superstiții. Are vreuna? Cade pe gânduri: „Când eram copil, da. Nu mă întorceam din drum nici dacă uitam ceva! Multă vreme am purtat la gât un pandantiv de la Ierusalim. Acum nu mai am nicio superstiție!”. Spune că are o colegă care nu intră pe planșă dacă nu are o cruciuliță la gât. Dar adversarele? Se destinde: „Unele nu te privesc în ochi, să nu cumva să le furi energia. Altele te fixează, obsesiv…”. Are un adversar de temut, pe care nu poate să-l bată, chit că i-a învins pe alții care l-au bătut pe preopinent? Fiecare sportiv are unul. Halep a avut-o pe Sharapova, până au prins-o dopată, Ilie Năstase l-a avut pe Bjorn Borg, Cassius Clay l-a avut, la rându-i, pe Frazier. De cine se teme? „Eu mi-am făcut singură viața grea, dar chinezoaicele mi-au dat coșmaruri. Mai ales una, Xu…”.


Loredana Dinu spune că la scrimă nu prea există cazuri de dopaj, precum la haltere, atletism, box sau alte sporturi. Se rezumă, chiar când e suferindă, la banala aspirină și la paracetamol.