Școlile din Shangai vor începe să țină cursuri online. China se confruntă cu un val mare de infecții cu COVID-19

Școlile din Shangai vor începe să țină cursuri online. China se confruntă cu un val mare de infecții cu COVID-19

Biroul pentru învățământ din Shangai a cerut mai multor școli să înceapă să țină cursuri online începând cu 19 decembrie. China se confruntă cu un val mare de infecții cu COVID-19.

Biroul pentru învăţământ din Shanghai a cerut sâmbătă, 17 decembrie, multor clase din învăţământul primar, gimnazial şi liceal să înceapă să ţină cursuri online. Elevii vor trece la învățământul online începând de luni, 19 decembrie. Decizia a fost luată în contextul în care numărul de cazuri pozitive cu COVID-19 a crescut brusc în cele mai mari orașe din China.

Oficialii din Shangai au cerut, de asemenea, grădiniţelor şi centrelor de îngrijire a copiilor din oraș să nu mai desfășoare cursuri cu prezenţă fizică începând de luni. În ciuda faptului că Beijingul a renunțat, săptămâna trecută, la unele dintre cele mai dure măsuri din întreaga lume împotriva virusului COVID-19, situația nu s-a îmbunătățit. China trebuie să facă față unui număr  din ce în ce mai mare mare de infectări. De asemenea, există temeri că pandemia ar putea afecta cei 1,4 miliarde de chinezi care vor sărbători în curând trecerea în Noul An, informează Reuters.

Cele mai mari centre comerciale și străzi din Bejing sunt pustii

Nu doar Shangaiul se confruntă cu un număr mare de cazuri pozitive. Capitala Chinei este mai pustie ca niciodată în această perioadă. În unul dintre cele mai cunoscute centre comerciale din Beijing vezi doar livratorii care vin să ridice comenzile online și angajații. De asemenea, nici pe cele mai populare străzi din oraș nu mai vezi un om.

Capitala Chinei a devenit acum una dintre cele mai afectate zone din țară. Noile reguli COVID-19 din China au anulat obligativitatea testării de zi cu zi, iar oamenii își fac teste antigen acasă. Acest lucru a îngreunat procedura de înregistrare a numărul real al infectărilor. În plus, Comisia Națională de Sănătate a Chinei (NHC) a anunțat că nu va mai ține evidența numărului de cazuri pozitive. Instituția a mai adăugat că pe lista cazurilor de COVID-19 nu vor mai fi trecute infecțiile asimptomatice pentru că medicilor le este imposibil să afle precis care este acest număr.

Ne puteți urmări și pe Google News