Editura Evenimentul si Capital

Şcoala românească cu metode de predare învăţate la NASA

Autor: | | 2 Comentarii | 283 Vizualizari

Matematica, Informatica şi Fizica nu înseamnă doar cifre şi algoritmi. Ele sunt şi despre solidaritate, logică şi curajul de a sparge bariere. Asta au învăţat trei profesoare de la Liceul Teoretic „Dante Alighieri” din Bucureşti în privinţa felulului în care ştiinţele pot fi predate. Orizonturi pe care le-au afl at participând la o tabără cu scop didactic a NASA.

Povestea aceasta este dedicată oamenilor catedrei care, aşa cum spun chiar ei, vor să facă din şcoala lor un loc cât mai atractiv pentru elevi.

Directoarea liceului, Maria Dan, profesoară de Matematică, a fost în 2016 în tabăra din Huntsville, statul Alabama, la ceea ce oficial se numeşte „Honeywell Educators at Space Academy”.

Dar cea care deschisese acest drum, încă din 2010, a fost Luminiţa Ciocaru, profesoară de Informatică şi de Fizică. Pentru ca în 2017 să vină rândul Doinei Preda, profesoară de Informatică şi de Matematică.

De plătit, nimic din ceea ce însemna să stai acolo, timp de şapte zile. Este un program pentru profesori din toată lumea.

La început, când trebuia să aplici, aveai de răspuns la o întrebare simplă. De ce vrei să participi la tabăra asta? Maria Dan a scris simplu şi concis. „Vreau să învăţ noi metode de predare”. La fel şi colegele ei susţinuseră, la timpul lor. Au fost acceptate fără nicio reţinere.

Toate trei oftează, când vine vorba despre învăţământul românesc, cel atât de aglomerat cu informaţii, şi mai ales teoretizat peste măsură. „Visăm la o şcoală în care copiii să vină cu plăcere!”. Directoarea are totuşi curajul speranţei. După 32 de ani petrecuţi la catedră.

Fuselajul cu de toate. Şi cu paste

Ok, ca să vorbim în stil american, ce aţi făcut peste Ocean? În tabăra aceea din Huntsville erau sute de profesori. Este, spun gazdele mele, un fel de filială a NASA. Acolo e şi un muzeu cu aproape toate navetele spaţiale care au fost în serviciu cândva, mai demult sau mai de curând. Şi mulţi dintre foştii astronauţi, Acum în calitate de traineri.

Învăţăceii erau împărţiţi în grupe de câte 15 oameni, din diverse ţări. Astfel că engleza devenise limba universală. Nu vă gândiţi la caiete, la bănci, la cursuri, la tocit coatele de cărţi. Nici pomeneală!

Un prim exemplu de lucru practic. Ai de construit fuselajul unei navete spaţiale. Primeşti un buget, să zicem 100 de dolari. Faci lista de materiale. Estimare de costuri. Te gândeşti şi la bani, şi la calitate. Iniţiativă. Imaginaţie. Perspectivă. Puteai să foloseşti orice fel de ingredient. „Chiar şi paste”, zice Maria. Paste de mâncat? “Da”, surâde, văzând surprinderea mea.

La final, fiecare echipă vine cu prototipul. Care va fi verificat. Cum se verifică? Iei un ou crud şi îl pui în spatele fuselajului, care e ca un fel de scut. În faţă, un arzător, în genul unui pistol. Se dă drumul la flacără. Dacă oul rămâne întreg, atunci se cheamă că ai făcut un fuselaj de calitate.

Elicopter prăbuşit. Salvare de urgenţă

Alt exerciţiu. De construit o paraşută. În miniatură. Pungi, hârtie, sfoară, sticle din plastic, beţişoare. Trebuie s-o faci să plutească, atunci când i se dă drumul de la înălţime.

Au mai fost şi în pădure, la orientare în teren. Au stat şi pe o platformă care se sprijinea pe un singur picior, amplasat în mijloc. Echipa trebuia să se răspândească pe suprafaţa aceea instabilă, în aşa fel încât să nu se răstoarne. Acţionând toţi ca unul. Li s-a demonstrat că dacă ţipau, nemişcaţi fiind, numai vibraţiile acelea produse în corp puteau să destabilizeze întregul sistem.

Cel mai complicat era să fii învârtit, legat fiind într-un cadru metalic. Simţind ce este aceea forţă centrifugă.

A venit şi rândul salvării dintr-un elicopter prăbuşit în apă. Situaţie de urgenţă. Eşti în mijlocul unui lac. Ai o singură supapă prin care poţi ieşi. Păstrează-ţi cumpătul! E nevoie de organizare. Spiritul de întrajutorare se face remarcat. Şeful echipei stabileşte ordinea în care fiecare membru iese din cutie. În desăvârşită ordine. Fără panică, în ordine desăvârşită.

Nu în ultimul rând, simularea unui zbor spaţial. Cuplarea cu o altă navă. Maria Dan, de pildă, a fost pilot, în acest caz. Aveai de apăsat pe nişte butoane, într-o anumită ordine.

„Totul se face în echipă, în America”

Maria îşi aminteşte că primise ca misiune să asambleze o rachetă în miniatură. Un kit pe care îl găseşti în orice magazin din America. Nu costă mai mult de 15 dolari. Pare a fi doar o jucărie. Dar nu este. Aici e vorba de a-ţi dezvolta minuţiozitatea. Au şi lansat racheta, cu succes.

„Totul se face în echipă, în America”, observă Luminiţa Ciocaru. Până şi testele de peste an ale elevilor, în şcoli, sau examenele finale, înseamnă mai presus de orice lucrul în cadrul unui proiect comun. Nu e ca la noi, unde la testare eşti singur. „La noi se cultivă individualismul”, o altă remarcă despre diferenţa de viziune asupra educaţiei între două lumi.

Ce aţi aflat până acum despre tabăra aceea din Alabama sunt doar câteva exemple dintr-o multitudine de activităţi. Acum însă urmează o întrebare de căpătâi. Ce au reuşit româncele noastre să schimbe în propria lor şcoală, întorcându-se cu o asemenea experienţă, şi de viaţă, şi de profesie.

Ei, ca la noi, cum îmi dau de înţeles. Trebuie să împaci şi capra, şi varza. Ai o programă obligatorie pe care s-o respecţi. Poţi, în schimb, să intri în teritoriul activităţilor opţionale.

Salut! Sunt robotul Sphero!

Luminiţa mi-l prezintă pe robotul Sphero. E ca o mingiuţă, dintr-un plastic transparent. În interior sunt tot felul de componente metalice. Ai zice că e o jucărie. Nu e. Profesoara are şi o tabletă. O conectează, prin unde, la ghemotoc. Apoi cu degetul desenează pe ecran un zig-zag. Aceasta e traiectoria pe care o va urma mingiuţa. Îi dă semnalul de start, după ce a pus-o pe podea. Aparatul îşi aprinde pe dată beculeţele. Semn că a înţeles ce i s-a cerut. Urmează exact acel drum. Vă explic lucrurile astea aşa, ca un profan. Joaca asta, în aparenţă, are o întrebuinţare clară pentru elevii de la clasa a IX-a. „Ei au algoritmi pe care nu-i înţeleg cum se aplică”. Tableta şi roboţelul i-au luminat. Copiii au făcut un labirint, programând traiectoria sfârlezei umblătoare. „Au sesizat mişcarea, au măsurat, au scris un program, în funcţie de problema cerută”. Noţiuni de Matematică, de Fizică. Dincolo de cifre, înţelegere…

NEWS ALERT! Andreea Balan, a 3-a oara la spital! ACUM e la urgenta! Primele IMAGINI! Ti se RUPE sufletul

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI