Schimbări radicale în interiorul fundației lui George Soros. Fiul său va concedia 40% dintre angajați

Schimbări radicale în interiorul fundației lui George Soros. Fiul său va concedia 40% dintre angajați Alex Soros a preluat conducerea OSF de la George Soros Sursa foto: Alexander Soros / facebook

Conducerea Open Society Foundations, organizația nonprofit fondată de miliardarul George Soros, urmează să își concedieze 40% dintre angajați. Disponibilizările vor fi făcute în următoarele luni.

Open Society Foundations a transmis, în urmă cu câteva zile, că George Soros, în vârstă de 92 de ani, îi va preda controlul fiului său Alex Soros. Consiliul de administrației a aprobat „schimbări semnificative” în ceea ce privește modul de funcționare al fundației. Un purtător de cuvânt al organizației a declarat că schimbările includ și  „o reducere substanțială a numărului de angajați cu nu mai puțin de 40% la nivel global”.

Soros a donat peste 32 de miliarde de dolari organizației nonprofit, care avea peste 500 de angajați la finalul anului 2021. Open Society oferă bani pentru cauze umanitare și democratice, începând de la reforma justiției penale și până la inițiativele privind schimbările climatice. Milionarul controlează majoritatea activelor în valoare de 25 de miliarde de dolari.

„Consiliul își propune să transforme operațiunile din întreaga rețea globală, cu scopul de a genera o organizație mai agilă. În timp ce Open Society lucrează la aceste schimbări interne, Consiliul rămâne ferm angajat în prioritățile de bază ale Fundațiilor – democrația, drepturile omului, justiția climatică și abordarea inechității.”, se precizează într-o declarație semnată de Alex Soros și de președintele organizației nonprofit Mark Malloch-Brown.

Cât a cheltuit Open Society pentru salariile angajaților

Cea mai mare cheltuială a fondației din anul 2021 a fost compensația. Cel mai recent formular fiscal arată că Open Society a cheltuit aproape 72 de milioane de dolari pe salarii și alte 40 de milioane de dolari pe beneficii și planuri de pensii, potrivit Bloomberg. Alex Soros, în vârstă de 37 de ani, este mai implicat în politică față de tatăl său. El a declarat, de curând, că este îngrijorat de potențiala candidatură a lui Donald Trump pentru președinția SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Oricât de mult mi-ar plăcea să nu intervin cu bani în politică, atâta timp cât o face cealaltă parte, va trebui să o facem și noi”, a spus fiul lui George Soros. Alex s-a întâlnit recent cu oficiali ai administației lui Joe Biden, cu liderul majorității din Senat Chuck Schumer, cu președintele Braziliei Luiz Inácio Lula da Silva și prim-ministrul canadian Justin Trudeau pentru a susține probleme legate de fundația familiei.