Schimbări majore la legea adopţiei: mai umană, mai flexibilă! Legea merge la promulgare

Schimbări majore la legea adopţiei: mai umană, mai flexibilă! Legea merge la promulgare

Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul care modifică şi completează Legea privind procedura adopţiei, cu măsuri în premieră pentru copiii adoptabili, precum și de flexibilizare a evaluării adoptatorilor.

Deputaţii au adoptat, marţi, proiectul care modifică şi completează Legea privind procedura adopţiei. Astfel, a fost flexibilizată procedura de evaluare a adoptatorilor şi a etapei de monitorizare post-adopţie, precum şi debirocratizarea unor proceduri, informează România TV.

Printre aceste proceduri simplificate se numără: eliminarea din procedură a identificării rudelor de până la gradul al IV-lea în cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia; flexibilizarea derulării procedurii de adopţie pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi a grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi. Camera Deputaţilor a fost for decizional, astfel că legea merge la promulgare la Președinte.

Legea adoptată în Camera Deputaţilor prevede că rudele copiilor care urmează să fie adoptaţi vor fi căutate o singură dată şi doar până la gradul al treilea, nu al patrulea cum era până acum, arată, într-un comunicat de presă, deputata Oana Bîzgan care a depus amendamente la proiectul de lege.

Copiii, adoptabili până la majorat

De asemenea, pentru prima dată, copiii declaraţi adoptabili vor putea beneficia de şansa la o familie inclusiv după împlinirea vârstei de 14 ani, rămânând adoptabili până la majorat.

Legea aduce modificări şi pentru părinţii adoptatori. Astfel se prelungeşte perioada de valabilitate a atestatului de adoptator de la 2 la 5 ani, concediul de acomodare şi indemnizaţiile pe care aceştia le primesc sunt aliniate cu beneficiile de care se bucură orice părinte biologic, iar birocraţia excesivă este redusă considerabil, tocmai pentru a pune accentul pe calitatea actului de adopţie şi a umaniza întreg procesul care, trebuie să ne amintim, serveşte vieţi umane şi nu dosare cu şină.

„În cazul în care adoptatorul sau familia adoptatoare aparţine minorităţilor naţionale, evaluarea şi pregătirea se pot face, la cerere, în limba minorită ţi naţionale respective”, mai arată propunerea legislativă adoptată de către deputaţi.

În prezent, aproximativ 50.000 de copiii trăiesc în sistemul de protecţie a copilului, conform datelor oficiale făcute publice de către Autoritatea pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, conform sursei menţionate.

 

Ne puteți urmări și pe Google News