Deja filmările au început sub sloganul #un10perfect. Numărul 10 semnifică numărul concurenților care au șansa să se califice direct în semifinale.

Una dintre modificări în acest sezon se referă la juriu care, de data aceasta are dreptul nou de a apăsa de două ori pe butonul surpriză.

Astfel, fiecare membru din juriu poate să trimită pe concurenții care îi impresionează direct în etapa următoare.

Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre și Florin Călinescu vor judeca actele artistice.

„Acest an va fi unul spectaculos, sunt sigură că momentele vor fi de nota 10, pentru că este al zecelea sezon! Sezoanele de până acum le-au dat încredere oamenilor că ROMANII AU TALENT este scena unde orice vis devine realitate, orice este posibil. Noi, juraţii, ne bucurăm de toate momentele, sunt convinsă că şi cei de acasă, ca şi noi, se bucură la fel de mult de acest show”, a spus Andra.

„Pentru mine, personal, 10 perfect este ceva ce nu am avut niciodată, dar sper din toată inima ca acest sezon să primească nota 10. Orice concurent care vine la această emisiune este un câştigător şi aşteptarea mea este ca publicul să aprecieze toţi concurenţii”, a dclarat Florin Călinescu la începutul filmărilor.

Emisiunea va fi difuzată în anul 2020, potrivit romaniatv.net

Te-ar putea interesa și: