Schimbări în lumea sportului. Femeile transgender nu mai pot lua parte la competiţiile din Anglia şi Scoţia
- Mădălina Sfrijan
- 1 mai 2025, 17:30

Federația engleză de fotbal (FA) a anunțat că femeile transgender nu vor mai aveea acces la competițiile din Anglia. Măsura a fost luată în urma unei hotărâri legate de statutul juridic al identității de gen. Astfel, persoanele transgender vor fi nevoite să respecte decizia.
Femeile transgender, excluse de la competițiile sportive. Decizia a fost luată de instanță
Federaţia scoţiană de fotbal a adoptat o măsură similară, ca urmare a deciziei din 16 aprilie a Curţii Supreme a Regatului Unit. Această hotărâre a stabilit că definiţia femeii trebuie să fie determinată de sexul biologic.
„În calitate de organism director al sportului naţional, rolul nostru este de a face fotbalul accesibil cât mai multor oameni, operând în cadrul legii şi al politicilor fotbalului internaţional definite de UEFA şi FIFA. Politica noastră actuală, care a permis femeilor transgender să participe la fotbalul feminin, s-a bazat pe acest principiu şi a fost susţinută de experţi juridici”, a arătat FA.
Se schimbă regulile în fotbalul feminin
Conform deciziei luate de instanță, regulile se vor schimba în fotbalul feminin.
„Aceasta este o problemă complexă, iar poziţia noastră a fost întotdeauna că, dacă există o schimbare în legislaţie, ştiinţă sau în modul în care funcţionează fotbalul de bază, o vom revizui şi vom face modificări, dacă este necesar. Decizia Curţii Supreme din 16 aprilie înseamnă că politica noastră se va schimba, iar femeile transgender nu vor mai putea juca fotbal feminin în Anglia începând cu 1 iunie”, a adăugat forul de conducere al fotbalului englez.

Fotbal. Sursa foto: Pixabay
Potrivit datelor furnizate de FA, în Anglia sunt 20 de femei transgender înregistrate în fotbalul amator.
Condiții pentru femeile transgender. Aveau acces în competiții dacă îndeplineau această condiție
Conform regulamentului valabil până la această decizie, persoanele transgender aveau posibilitatea să joace în competiţiile de fotbal feminin cu o singură condiție:nivelul lor de testosteron trebuia să fie suficient de scăzut.