Schimbare decisă de ICCJ în dosarul lui Aristotel Căncescu. Fostul președinte al PNL Brașov va fi judecat la Curtea de Apel Ploiești
- Ionel Sclavone
- 1 martie 2023, 17:25
Fostul președinte al PNL Brașov Aristotel Căncescu va fi judecat la Curtea de Apel Ploiești. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea dosarului în care fostul lider PNL este judecat, în apel, într-un dosar intitulat de presa locală „Mită la partid”. În prima instanță, la Tribunalul Brașov, Aristotel Căncescu a fost condamnat la 8 ani şi 10 luni de închisoare cu executare.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a dispus strămutarea apelului în dosarul fostului președinte al PNL Brașov, Aristotel Căncescu. Conform deciziei instanței supreme, dosarul fostului președinte al PNL și al Consiliului Județean Brașov va fi judecat la Curtea de Apel Ploiești, fiind strămutat de la instanța similară din Brașov. Aristotrel Căncescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în anul 2017, alături de mai mulți inculpați, pentru luare de mită și abuz în serviciu. El a fost condamant la 8 ani și 10 luni, printr-o decizie a Tribunalului Brașov, pronunțată în primăvara anului trecut.
Decizia a fost atacată cu apel, iar dosarul penal a ajuns pe rolul Curții de Apel Brașov, de unde avocații fostului lider PNL au solicitat strămutarea.
„Admite cererea formulată de petentul Căncescu Aristotel Adrian în dosarul nr. 1866/62/2018 al Curții de Apel Brașov. Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1866/62/2018 al Curții de Apel Brașov la Curtea de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul. Menține actele îndeplinite în cauză până la dată de 06.12.2022, inclusiv. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 85 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 28 februarie 2023”, se arată în minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin măsura de anulare a actelor efectuate în dosar după data de 6 decembrie 2022, Înalta Curte a anulat și o sesizare transmisă de Curtea de Apel Brașov către Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la prescripție, în această cauză, după cum relatează luju.ro.
Aristotel Căncescu trimi în judecată
Fostul președinte al PNL Braşov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzat că a primit mită, de la mai mulți membri de partid, în schimbule unor locuri eligibile pe listele electorale. Dosarul, intitulat de presa locală „Mită la partid”, a fost judecat la Tribunalul Brașov.
Aristotel Căncescu a primit o condamnare de 8 ani şi 10 luni în detenţie, după ce pedepsele primite în acest dosar au fost contopite și a fost aplicată pedeapsa cea mai mare, plus un spor. Sentința a fost atacată cu apel, dosarul urmând să ajungă la Ploiești, la Curtea de Apel.
Procurorii l-au acuzat pe Aristotel Căncescu că ar fi primit 485.000 lei, de la șapte colegi din PNL, în schimbul unor locuri eligibile pe listele electorale la alegerile din 2012.
„Toate sumele de bani au fost predate personal sau printr-un intermediar la casieria partidului de către cei șapte inculpați, fără ca aceștia să primească documente justificative. Suma de bani menționată anterior a fost folosită în campania electorală din anul 2012. Ulterior, toți cei șapte au fost aleși consilieri județeni în cadrul Consiliului Județean Brașov”, au arătat procurorii DNA care l-au trimis în judecată.