Unul dintre avocații fraților Tate, despre dosarul penal: „Peste un an, maxim doi, vom avea soluția de achitare”

Unul dintre avocații fraților Tate, despre dosarul penal: „Peste un an, maxim doi, vom avea soluția de achitare”Frații Tate. Sursa foto: INQUAM_Photos

Un avocat clujean, cooptat de curând în echipa de apărători a fraților Andrew și Tristan Tate, crede că cei doi vor fi achitați la finalul unui eventual proces. Avocatul Alexandru Rîșniță a făcut o serie de comentarii, prezentând varianta celor doi în legătură cu intențiile de fugă în Dubai, scrisoarea trimisă presupusei victime din SUA și despre plângerile celor doi împotriva a două tinere din dosar.

Avocatul Alexandru Rîșniță se arată încrezător într-o decizie în favoarea clienților săi, frații Andrew și Tristan Tate, în justiție. El spune că un proces, dacă procurorii vor lua decizia să-i trimită în judecată, va dura cel mult doi ani în această speță.

„Având în vedere faptul că în presă s-au scurs deja piese probatorii importante din dosar, toate în defavoarea fraților Tate aș adăuga, pentru cei dintre voi care nu realizează cine efectuează aceste scurgeri calculate, pot face anumite precizări”, și-a început pledoaria avocatul fraților Tate.

El a precizat că legea nu-i permite să facă dezvăluiri din dosarul cauzei, dar poate spune ce anume nu conține acesta.

„Legea nu îmi permite să vă spun ce se regăsește la dosarul cauzei, așa încât îmi voi limita afirmațiile, sens în care vă pot spune numai ce nu este la dosarul cauzei: nu este descrisă nicio conduită a fraților Tate care să se muleze pe elementele de tipicitate ale vreunei norme de incriminare, nu este descris niciun act de constrângere, nu este descris scopul special al normei, nu este descrisă vreo situație de muncă forțată, la fel cum nu este descrisă vreo lipsire de libertate sau vreun beneficiu patrimonial în favoarea celor doi frați” a precizat apărătorul celor doi frați.

Potrivit spuselor sale, este un dosar foarte voluminos, pe măsura celebrității celor doi inculpați. Din acest motiv, susține avocatul Alexandru Rîșniță, judecătorii nu se înghesuie să-l preia și îl pasează altora.

Despre presupusa fugă în Dubai

Avocatul a ținut să prezinte varianta clienților săi în legătură cu acuzațiile conform cărora ar intenționa să fugă în Dubai, dacă ar fi puși în libertate. El spune că Andrew Tate dorește să plece în străinătate, în Dubai, pentru a-și trata o afecțiune medicală.

„S-a discutat mult prin spațiul mediatic despre faptul că Andrew Tate «urmărea să fugă în Dubai». Discuția este scoasă din context în mod intenționat căci oricine ar asculta întreaga conversație ar realiza că (1) acesta are o problemă medicală (2) medicul său curant este în Dubai (3) programarea pentru acel procedeu medical era făcută în cursul anului 2022, înainte ca Andrew Tate să știe faptul că există o anchetă penală în derulare împotriva sa și (4) Andrew Tate spune clar, «dacă se va admite contestația și voi ieși din arest, te rog să îmi cumperi un bilet de avion București – Dubai pentru a onora programarea la spital»”, a spus avocatul.

Potrivit apărătorului, pentru opinia publică, sună mai bine formuarea „Frații Tate plănuiau să fugă în Dubai”, în loc de „Andrew Tate are probleme medicale și se ocupa de ele în cazul în care judecătorii îi permit plecarea în străinătate”.

Despre scrisoarea trimisă presupusei victime din SUA

Avocatul fraților Tate a comentat și în legătură cu scrisoarea pe care avocații americani ai celor doi au transmis-o presupusei victime din SUA. Alexandru Rîșniță susține că este o practică obișnuită în sistemul judiciar din Statele Unite, de a transmite o notificare prin care să se solicite stoparea oricărei acțiuni de defăimare.

„Mai departe, s-a tot vehiculat acea «scrisoare» trimisă în SUA de către avocații americani ai fraților Tate către avocații americani ai presupusei victime, o scrisoare de CEASE and DESIST, o notificare de a stopa orice defăimare, ce nu reprezintă nimic altceva decât procedeu standard și legal utilizat în SUA, dar care, necunoscut fiind în planul judiciar autohton, este «ridicat» în mod inexplicabil, dar convenabil pentru acuzare, la rang de «manoperă dolosivă» sau «presiune asupra părților». Interpretarea este profund criticabilă, regula fiind aceea ca utilizarea de pârghii legale nu poate fi privită niciodată drept o presiunea asupra părților în sensul art. 223.

Avocatul este sigur că frații Tate vor scăpa de acuzații

În acest context, el a vorbit și despre plângerile formulate de frații Tate împotriva celor două fete care au formulat acuzații împotriva lor. Avocatul a precizat că aceste plângeri datează din aprilie 2022, dinainte ca aceștia să afle că sunt cercetați penal. Potrivit avocatului, Andrew Tate obține câștiguri substanțiale din activități legate de imagine, drept care are interesul să participe la proces și să-și demonstreze nevinovăția în instanță.

„Mai mult decât atât, cronologia este din nou de partea noastră, căci frații Tate au depus plângeri împotriva acelor două fete pentru inducerea în eroare a organelor judiciare în aprilie 2022, deci cu 8 luni înainte de a cunoaște faptul că există o anchetă penală în derulare împotriva lor. Să nu uităm faptul că domnul Andrew Tate avea, înainte de arestare, venituri uriașe din activități strâns legate de imaginea sa. Singura șansă de a-și spăla imaginea constă în participarea activă la proces și în depunerea eforturilor firești pentru a-și demonstra nevinovăția și de a fi achitat. (Expresia este îngrijorător de greșită din punct de vedere juridic, dar, din păcate, este, în unele cazuri conformă cu adevărul)”, a mai explicat avocatul.

Avocatul este convins că va obține achitarea

Alexandru Rîșniță a mai spus că cei doi clienți ai săi sunt victimele notorietății lor și că dacă ar fi fost vorba despre alte persoane, justiția nu ar fi luat măsuri atât de aspre în dosarul penal.

„Dosarul prezintă aceste elemente insolite din cauză faptului că îi vizează pe «Frații Tate», cred cu tărie că în situația în care aveam de-a face cu frații Popescu, Mureșan sau chiar frații Jderi, nu aveam nici măsuri preventive sau asigurătorii dispuse în cauză și nici tam-tam mediatic pe subiect. Atmosfera în mijlocul căreia ne mișcăm cu toții este mai mult decât apăsătoare, poate chiar sufocantă, marele merit al magistraților fiind acela de a se sustrage evidentei influențe ambiante și de a pronunța o decizie conformă cu așteptările ei viitoare, istorice, chiar dacă ar fi să dezamăgească optica pasională și oarecum nedreaptă a prezentului”, a mai arătat avocatul.

Alexandru Rîșniță s-a arătat convins că cei doi clienți ai săi vor obține o achitare în instanță, după un proces ce nu va dura mai mult de doi ani.

„Câtă vreme este departe de mine gândul de a-mi aroga aptitudini clairvoyante, am rugămintea să revenim la ceea ce spun eu aici peste un an de zile, maxim doi, data la care vom avea soluția de achitare”, a concluzionat Alexandru Rîșniță, conform Clujust.

Ne puteți urmări și pe Google News