Scene de coșmar în centrul orașului Glasgow! Un bărbat înarmat cu un cuțit a ucis trei persoane. Atacatorul, împușcat mortal

Scene de coșmar în centrul orașului Glasgow! Un bărbat înarmat cu un cuțit a ucis trei persoane. Atacatorul, împușcat mortal

Episod sângeros în orașul scoțian Glasgow: trei oameni au fost înjunghiați mortal.

Un incident petrecut vineri în oraşul scoţian Glasgow s-a soldat cu mai multe victime, trei persoane au fost ucise, un presupus atacator a fost împuşcat de poliţie şi un poliţist a fost înjunghiat, relatează BBC, potrivit Reuters.

„Se pare că trei oameni au murit după ce au fost înjunghiaţi în scara unui hotel”, conform BBC.

Un martor a declarat pentru postul Sky News că a văzut oameni sângerând şi poliţişti înarmaţi veniţi la faţa locului în jurul orei 12:15 GMT.

Ne puteți urmări și pe Google News

Poliţia a confirmat că a închis una dintre străzile oraşului. ''Serviciile de urgenţă gestionează în prezent un incident pe West George Street din Glasgow. Strada este în prezent închisă şi populaţia este rugată să evite zona. Situaţia se află sub control în acest moment şi nu există pericol pentru populaţie'', se menţionează într-un anunţ al poliţiei.

Un poliţist a fost înjunghiat în acest incident şi se află în prezent la spital, iar suspectul a fost împuşcat de poliţie. Potrivit Sky News, suspectul ar fi fost împuşcat mortal.

Panică în centrul Londrei! Bărbat înarmat cu două cuțite, împușcat de poliție

Amintim de un caz asemănător, petrecut în martie 2020. Scotland Yard a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că un băbat care avea asupra sa două cuțite a fost împușcat mortal de poliție, în centrul Londrei.

Duminică, în jurul orei locale 23:25, un echipaj de poliție aflat în patrulare în zona Westminster a luat în vizor un bărbat al cărui comportament era suspect. În momentul în care bărbatul a fost oprit de polițiști, acesta a scos două cuțite. Polițiști au făcut uz de un pistol cu electroşocuri şi un pistol cu gloanţe.

Bărbatul a fost, astfel, ucis, iar Scotland Yard a precizat că „incidentul nu este tratat ca fiind de natură teroristă”. Potrivit comunicatului emis de Scotland Yard, nicun polițist nu a fost rănit.

Sursa: Agerpres